Secretarul de stat la SUA, Antony J. Blinken începe vineri un turneu diplomatic prin Orientul Mijlociu, în timp ce administrația Biden încearcă să dezamorseze tensiunile din regiune, acolo unde cresc temerile că războiul din Gaza ar putea să degenereze într-un conflict mai amplu, notează The New York Times.
Încăierările de-a lungul graniței Israelului cu Libanul și atacurile din Marea Roșie ale miliției Houthi din Yemen au menținut un nivel ridicat de anxietate pe parcursul celor trei luni de război. Dar în această săptămână, asasinarea unui lider Hamas în Liban și două explozii majore în Iran, care au provocat moartea a cel puțin 84 de persoane, au părut să adâncească îngrijorările legate de o confruntare la nivel regional care ar putea atrage Statele Unite.
A patra vizită în regiune, de la atacul Hamas
În călătoria sa de o săptămână, Blinken este așteptat să facă nouă opriri, inclusiv în Israel, Cisiordania și Egipt. Este a patra sa vizită în regiune de la atacul condus de Hamas din 7 octombrie, care a declanșat războiul Israelului în Fâșia Gaza.
"Riscul este real; îngrijorarea este mare", a declarat Matthew Miller, un purtător de cuvânt al Departamentului de Stat.
Asasinarea unui lider de top al Hamas, marți, într-o suburbie a Beirutului - o crimă despre care Hamas, Libanul și oficiali americani au afirmat că Israelul se află în spatele ei - a determinat grupul militant libanez Hezbollah să promită un răspuns.
O zi mai târziu, oficialii iranieni au părut inițial să dea vina pe Israel pentru exploziile din Kerman. Joi, însă, gruparea extremistă Stat Islamic a revendicat responsabilitatea pentru atac pe pagina sa de Telegram.
Oficialii americani, împreună cu alte douăsprezece națiuni, au emis săptămâna aceasta un avertisment la adresa grupării Houthis, susținută de Iran, care a lansat aproape zilnic atacuri cu rachete și drone asupra navelor comerciale care trec prin Marea Roșie.
În timpul călătoriei sale, Blinken va discuta, de asemenea, despre necesitatea creșterii ajutorului umanitar pentru civilii din Gaza și despre eforturile de a asigura eliberarea ostaticilor rămași, inclusiv a cetățenilor americani, a declarat Miller.