Federaţia Sindicatelor Transportatorilor Feroviari din România organizează luni un miting de protest la Ministerul Transporturilor solicitând aprobarea bugetului de venituri şi cheltuieli la CFR Călători şi CFR Infrastructură şi aplicarea Statutului personalului feroviar.
Angajații se plâng de salarii
Ceferiştii acuză continuarea degradării condiţiilor de muncă, dar şi faptul că nu există la CFR Călători o salarizare care să permită un sistem de stimulare al performanţei şi de creştere a eficienţei angajaţilor.
În prezent, salariul mediu net la CFR Călători este de aproape 4.200 de lei, reprezentând un venit mult prea mic, spun angajații din Transporturi. Deși salariile acestora ar fi trebuit să se majoreze de la 1 iulie, conform ”Statutului Personalului Feroviar”, asta nu va fi posibil pentru că nu există un buget în acest sens. În acest context, feroviarii atrag atenția că vor intra în grevă generală începând cu 1 iulie, în plin sezon estival.
"Ceferiştii sunt revoltaţi de continuarea degradării condiţiilor de călătorie cu trenurile de călători ale CFR Călători şi în anul 2023 din cauza lipsei fondurilor de reparaţii material rulant şi al fondului de investiţii. Ceferiştii sunt revoltaţi pe reţinerea celor 10% la Bugetele de compensaţie/subvenţie şi la facilităţile de călătorie. Ceferiştii sunt revoltaţi pe faptul că CFR Călători în anul 2023 funcţionează pe un Buget mai mic decât în anul 2022, deşi preţurile sunt duble. Ceferiştii sunt revoltaţi pe favorizarea Operatorilor de Transport Feroviar de Călători privaţi în raport cu OTF de Stat CFR Călători", se arată într-un comunicat al FSTFR postat pe pagina de Facebook a Confederaţiei Sindicale Naţionale Meridian.
Purtătorul de cuvânt al Guvernului a anunțat că Ministrul Muncii va începe discuțiile cu toate sindicatele în vederea elaborării legii salarizării pentru sistemul bugetar.