Aproape jumătate dintre zborurile de pe Aeroportul Otopeni au avut intârzieri, iar alte zeci au fost anulate. Așa sună bilanțul unei săptămâni la începutul sezonului estival în România. Situația este aceeași în aproape toate aerporturile lumii. De vină sunt grevele angajaților, dar și lipsa personalului navigant după restructurările din perioada pandemiei de Covid.
Traian Bădulescu, purtătorul de cuvânt al Asociaţiei Naţionale a Agenţiilor de Turism (ANAT) a vorbit în exclusivitate la Euronews România despre această situație.
„O problemă e lipsa personalului. Cu cât aeroporturile și companiile sunt mai mari, cu atât pot fi mai multe probleme pentru că vorbim despre un volum mai mare de pasageri. Românii sunt mai putin afectați decât cei din Europa occidentală pentru că noi folosim foarte multe zboruri charter. Fiind curse care asigura legatura dintr-un loc în altul, sunt probleme mai mici.
E un lanț al slăbiciunilor. Prima problemă vine de la aeroporturi, mai ales cele mari, de pildă Amsterdam, Londra, Paris sau Roma. Era de așteptat ca numărul turiștilor să crească mult în sezonul estival. Doar că nu e ușor să angajezi personal nou. Pe un aeroport nu poți forma un angajat doar într-o lună – două. Deci probabil că această problemă se poate prelungi până în toamnă sau chiar mai mult.”
Întrebat dacă ar putea avea mai multe probleme o persoană care are bilete la low cost, Traian Bădulescu a precizat că:„La un low-cost nu sunt neapărat tarifele cele mai mici. Dar companiile de linie au avantajul de a fi înglobate în alianțe și găsesc mai ușor parteneri. Dar asta nu înseamnă că compnaiile low-cost nu găsesc soluții și ele.”
Totodată, întrebat dacă s-a schimbat ceva în turism după incidentul din Egipt, purtătorul de cuvânt al ANAT a spus că: „Modificări în privința renunțărilor nu sunt. Normal că turistii au fost precauți, au întrebat la agenții. În Egipt, majoritatea românilor merg la resorturi de 5 stele și foarte multe plaje sunt securizate la câțiva kilometrii cu plase de siguranță.”