Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

Analiză Politico: Europa intră în recesiune. Care vor fi cele mai afectate țări

Efectele negative economice ale războiului din Ucraina încep să influențeze din ce în ce mai mult soarta economică a Europei, care se confruntă cu o recesiune. Potrivit estimărilor, UE prevedea o creștere economică la niveul statelor membre pentru anul acesta, însă pentru anul 2023 previziunile sunt sumbre și arată o scădere importantă față de 2022.

Comisia Europeană se așteaptă acum ca UE și zona euro să se contracte în ultimul trimestru al acestui an și primul trimestru al anului 2023, ceea ce înseamnă o recesiune tehnică, înainte de a reveni la o creștere pozitivă în primăvara anului viitor, relatează Politico.

Previziunile de creștere pentru 2023 au fost reduse la 0,3% atât în ​​UE, cât și în zona euro, o reducere de peste un punct procentual față de estimările anterioare din iulie. Degradarea este în mare parte consecința războiului Rusiei împotriva Ucrainei, care a exacerbat criza energetică și a condus la creșterea inflației, condițiile financiare au fost înăsprite, fapt ce a afectat încrederea întreprinderilor.

„Ne apropiem de sfârșitul unui an în care Rusia a aruncat din nou umbra întunecată a războiului asupra continentului nostru”, a declarat comisarul UE pentru Economie, Paolo Gentiloni.

„Prețurile în creștere ale energiei și inflația vertiginoasă își iau acum roadele și ne confruntăm cu o perioadă foarte dificilă atât din punct de vedere social, cât și din punct de vedere economic”, a spus el.

Care vor fi cele mai afectate țări

Estimările spun că printre principalele trei țări care vor avea o creștere negativă în 2023 sunt: Germania, cu 0,6%, Letonia, cu 0,3% și Suedia, cu 0,6%.

Se așteaptă ca doar patru țări să crească peste 1% - Irlanda, Malta, România și Bulgaria -, restul cu 1% sau mai puțin.

Între timp, așteptările privind PIB-ul pentru acest an au fost crescute la 3,2% în blocul monetar unic și la 3,3% pentru UE în ansamblu, în creștere față de 2,6 și 2,7 anterior, în mare parte datorită performanței puternice din sectorul serviciilor.

Executivul UE a dat, de asemenea, prima sa prognoză pentru 2024, care prevede revenirea creșterii în bloc cu 1,5% în zona euro și 1,6% în UE.

Inflația va rămâne ridicată

De asemenea, Comisia se așteaptă ca inflația să rămână mai ridicată pentru mai mult timp, la 8,5% în zona euro în acest an și 6,1% în următorul, peste 7,6% și, respectiv, 4% prognozate anterior.

În mod similar, în UE se așteaptă acum că prețurile vor crește cu 9,3% față de an și vor rămâne ridicate la 7% în 2023 - în creștere față de 8,3% și 4,6% anterior.

Creșterea ocupării forței de muncă se va opri și în 2023, inversând o tendință care a adus ocuparea forței de muncă în bloc la niveluri record după pandemie. Şomajul va înregistra o creştere la 7,2% în zona euro şi la 6,5% în UE în 2023.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE