Toți europarlamentarii bulgari au cerut la unison ca Bulgaria și România să fie adere la Spațiul Schengen până la sfârșitul anului, transmițând Olandei să pună capăt blocadei, se arată într-un comunicat al partidului GERB, citat de agenția bulgară de știri BTA.
Scrisoarea deschisă a fost semnată de toți reprezentanții Bulgariei în Parlamentul European și este adresată premierului Țărilor de Jos, Mark Rutte, şi membrilor Comisiei pentru Afaceri Europene a Camerei Reprezentanţilor Parlamentului olandez.
Eurodeputații bulgarri au cerut încetarea blocării nejustificate și fără precedent a aderării Bulgariei şi României la Spaţiul Schengen.
„De 11 ani, statutul de membru cu drepturi depline al celor două țări nu a fost acordat din cauza lipsei de consens în Consiliul UE, în special din cauza poziției negative a Olandei, care rămâne singurul obstacol în calea deciziei finale privind intrarea noastră în Schengen", au declarat eurodeputații bulgari.
În luna decembrie, subiectul aderării Bulgariei și României la Spațiul Schengen urmează să fie ridicat din nou la reuniunea miniştrilor Justiţiei din statele membre UE – Consiliul JAI.
Pentru a ajunge la acordul necesar înainte de întâlnire, reprezentanții Bulgariei din Parlamentul European susțin că sunt pregătiți să organizeze întruniri de lucru atât cu Guvernul olandez, cât şi cu reprezentanții Parlamentului olandez.
De asemenea, europarlamentarii bulgari au subliniat în scrisoarea lor că Țările de Jos trebuie să țină cont de evaluarea Comisiei Europene şi de rezoluţiile Parlamentului European, în așa fel încât „procesul de extindere a Spaţiului Schengen să continue cu aderarea Bulgariei şi României, până la finalul acestui an calendaristic”.
„Deciziile privind extinderea Schengen nu trebuie plasate în strânsă dependenţă de agenda naţională a unui stat membru. Este oportun să fie abordate obiectiv din punctul de vedere al acquis-ului Schengen şi al perspectivelor UE ca spaţiu de solidaritate şi liberă circulaţie”, se subliniază în scrisoarea, semnată de toţi reprezentanţii bulgari în Parlamentul European.
Semnatarii scrisorii deschise susțin în unanimitate şi consecvent poziţia de desfiinţare a controlului la frontierele interne pentru Bulgaria şi România. În opinia europarlamentarilor bulgari, acest lucru este „de o importanţă cheie, nu numai pentru economia şi securitatea ambelor ţări, ci şi pentru întreaga Uniune Europeană”.
În plus, europarlamentarii bulgari au reamintit că legislaţia europeană implică egalitate între statele membre, iar Bulgaria şi România au acoperit de mult toate criteriile.