Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

Analist politic: Dacă nu se face comasarea alegerilor, PNL are mai mult de pierdut

Adrian Zăbavă, consultant politic, a declarat la Euronews România că imaginea generală a coaliției are de suferit din cauza discuțiilor care nu ajung nicăieri pe seama comasării alegerilor, iar în cazul în care o comasare a alegerilor europarlamentare și locale nu se întâmplă, PNL ar avea cel mai mult de pierdut.

Comasarea alegerilor. Expert: Întreaga coaliție are de pierdut din cauza unei comasări care nu se concretizează

„Cred că e evident că PNL are mai mult de pierdut dacă această comasare a alegerilor europarlamentare și locale nu se întâmplă ”

Adrian Zăbavă, consultant politic: „Acest subiect a fost pe agendă de ceva timp, iar faptul că astăzi, în urma unor negocieri eșuate, atât PNL cât și PSD, prin ceea ce spun, vor să scape de subiect într-o oarecare măsură sau să nu fie legate de subiect, arată că există o presiune și o problemă de imagine pentru ambele partide, că acest lucru, pe care îl discută de ceva timp, nu s-a concretizat. A fost un subiect împins pe agendă, un subiect pe care politicienii l-au luat în serios în detrimentul altora, în consecință, faptul că s-a pierdut atâta timp pe seama unei comasări care nu se concretizează, face ca Coaliția, în integralitatea sa, să aibă de pierdut”.

Adrian Zăbavă, consultant politic: „Pe fond, cine pierde că această comasare nu se face, cred că e evident că PNL are mai mult de pierdut dacă această comasare a alegerilor europarlamentare și locale nu se întâmplă, pentru că PNL astăzi este la un scor politic între 15-20%, conform tuturor sondajelor. Potențialul primarilor săi este mult mai mare decât acest 15-20% și speranța era că primarii, prin campania lor și prin asimilarea cu partidul, vor trage în sus inclusiv votul politic, de aici PNL devenind principalul interesat pentru comasare. Dacă ea nu se mai întâmplă, atunci PNL - așa cum arată sondajele - există posibilitatea să termine pe locul 3, la alegerile europarlamentare poate chiar pe 4. De partea cealaltă PSD are și el pierderi, normal, dar diferența între potențialul aleșilor locali și scorul politic al PSD nu e atât de mare ca la PNL”.

Pe de altă parte, Nicolae Ciucă, președinte PNL, a declarat că liberalii nu au venit cu propunerea de a comasa alegerile europarlamentare cu cele locale, ci „propunerea inițială” a fost ca localele să aibă loc în aceeași zi cu prezidențialele. Tot el este de părere că subiectul comasării „trebuie încheiat odată, ca să ne putem să ne ocupăm de treburile administrative”.

Întrebat dacă există riscul ca PNL să ajungă pe locul trei în preferințele electoratului dacă nu vor fi comasate alegerile europarlamentare cu cele locale, Nicolae Ciucă a afirmat că ”electoratul este cel care decide”.

„Nu ne-a fost și nu este niciodată teamă și nu are de ce să ne fie teamă. Electoratul este cel care decide, motiv pentru care trebuie să venim și să ne prezentăm în fața electoratului cu tot ceea ce am făcut, cu tot ceea ce vom face și la sfârșit electoratul să decidă”, a spus Ciucă.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE