Noul an va fi unul plin de alegeri, așa cum n-a mai fost niciodată. Un 2024 electoral, în care ar putea fi conturată noua ordine mondială, după cum spun specialiștii, mai ales că 49% din populația planetei merge la urne, iar democrația globală este pusă la încercare.
Pe lângă cele trei alegeri din România, printre cele mai importante scrutinuri vor avea loc în SUA, pe final de 2024, acolo unde Donald Trump (77 de ani) este văzut drept favorit în fața actualului șef al statului Joe Biden (81 de ani). Trump, care a mai fost președinte în perioada 2017 - 2021, a fost eliminat de pe buletinele de vot din statele Maine și Colorado, ca urmare a proceselor în care este implicat. Alegerile din 2024 vor desemna al 60-lea președinte al americanilor.
Alegeri în SUA și Rusia, primele două mari puteri ale lumii
A doua mare putere armată a lumii, Rusia, va trece și ea prin alegeri prezidențiale, care sunt însă văzute de mulți drept pur formale, având în vedere că actualul lider de la Kremlin, Vladimir Putin, a eliminat cam toată opoziția. Astfel, este de așteptat ca Putin să obțină al cincilea mandat, conform AFP.
Vor avea alegeri și în India, cea mai populată țară a lumii, peste China. În mai 2024, cei 945 de milioane de indieni sunt așteptați la urne, iar sondajele spun că partidul Bharatiya Janata (BJP), al prim-ministrului naționalist actual Narendra Modi, este dat câştigător.
Alegeri prezidențiale vor fi și în Mexic, acolo unde, pentru prima dată în istoria țării, o femeie ar putea deveni președinte. Claudia Sheinbaum, care a fost primar al capitalei, și Xochitl Galvez intră în cursă. Șanse mai mari ar avea Claudia Sheinbaum, care ar mai putea bifa o premieră și ar deveni prima președintă de origine evreiască în această funcție.
În Venezuela, țară aflată într-o criză profundă, Nicolae Maduro vrea al treilea mandat de președinte, după ce SUA a considerat că mandatul său actual, care a început în 2018, a fost obținut fraudulos. Opoziția s-a unit și a dat un candidat comun, pe Maria Corina Machado, cu toate că ea este considerată neeligibilă. Dar SUA cere ridicarea interdicției sale de a candida.
În Iran vor avea loc alegeri legislative, care vin într-un context destul de agitat, la 18 luni de la moartea Mahsei Amini. Tânăra de 21 de ani fusese arestată de poliția moravurilor, pentru că nu purta adecvat vălul islamic, iar decesul ei a survenit în condiții suspecte. Deși autoritățile au spus că ea a murit din cauza unui atac de cord, martorii oculari spun că ea fusese bătută cu sălbăticie de polițiști. Peste 40 de candidați au fost excluși din cursa pentru alegerile din luna martie, din cauza "calificărilor ideologice insuficiente", însă totul a fost considerat o "epurare" pusă la cale de președintele Ebrahim Raisi, cu scopul de a reduce la tăcere vocile critice din Iran.
În 2023 au existat lovituri de stat în Niger și Gabon
Și în unele state africane au loc alegeri în 2024. De exemplu în Senegal, pe 25 februarie. Premierul Amadou Ba ar putea candida alături de Ousmane Sonko. Acesta din urmă vine din partea opoziției actuale și, deși se află în închisoare, Curtea Supremă a anulat o hotărâre care l-a readus în cursă. Însă cazul său va fi rejudecat.
Vor fi alegeri și în Africa de Sud. Congresul Naţional African, aflat la putere de aproape 30 de ani de la organizarea primelor alegeri libere de după abolirea regimului de apartheid, va fi pus pentru prima oară în situaţia de a nu putea forma singur o majoritate.
În Rwanda Paul Kagame va candida pentru al cincilea mandat.
În 2023, în Niger și Gabon au avut loc lovituri de stat, astfel că democrația a fost restrânsă, mai ales că, din 2020 și până acum, au avut loc opt lovituri de stat în țările africane.
Alegeri decisive pentru viitorul democraţiei la nivel global vor avea loc și în Taiwan, pe 13 ianuarie 2024. Candidatul Partidului Democrat Progresist (PDP), Lai Ching-te, îl va înfrunta pe HouYu-ih, din partea Partidului Naţionalist al Chinei (Kuomintang). Sondajele de opinie îl indică favorit pe Lai. Al treilea candidat este Ko Wen-je, din partea Partidului Poporului din Taiwan.
Vor fi alegeri și în Pakistan și Indonezia, două dintre țările cu cea mai mare populație musulmană din lume. Ambele scrutinuri vor fi în februarie.
Alegeri europarlamentare în 2024
În cele 27 de state din UniuneaEuropeană, oamenii vor trebui să participe la alegerile europarlamentare. Sunt peste 400 de milioane de alegători, inclusiv cei din România, iar scrutinul va fi în iunie 2024.
În ultima vreme au existat mai multe tendințe eurosceptice în creștere, iar cele mai bune exemple sunt cele din Olanda, acolo unde partidul populistului de extremă dreapta Geert Wilders a obținut cele mai multe voturi, în noiembrie 2023.
În România, alegerile europarlamentare au loc pe 9 iunie. Liberalii ar dori ca alegerile parlamentare să aibă loc pe 8 decembrie 2024, după cele prezidențiale, care ar urma să fie pe 10 și 24 noiembrie.