Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

Comasarea alegerilor, mize și strategii. PSD și PNL: „Va fi mai bine pentru cetățeni” / USR: „Va fi haos”

Liderii PSD-PNL discută în momentul de față la Palatul Victoria despre calendarul alegerilor 2024. Coaliția de guvernare ar putea decide astăzi când vor fi chemați românii la vot. Se ia în calcul comasarea europarlamentarelor cu alegerile locale. Opoziția a anunțat deja că va contesta la Curtea Constituțională orice act normativ care prevede comasarea alegerilor.

Ce spun reprezentați ai PSD, PNL și USR despre comasarea alegerilor

O întrebare e pe buzele tuturor de ceva timp încoace: cine pierde și cine câștigă dacă ar fi comasate alegerile?

Daniel Constantin, deputat PNL: „Dacă se va ajunge la decizia unei comasări, cei care vor avea de câștigat vor fi cetățenii și democrația, pentru că, din punctul meu de vedere, acesta este argumentul suprem. Dacă reușim să avem cât mai puține rânduri de alegeri, dincolo de cheltuieli și alte argumente care au fost puse în spațiul public, putem să mizăm pe o participare mai mare a cetățenilor la vot. (...) Mai ales că avem un sistem care prevede alegerea primarului într-un singur tur, cu o participare masivă, legitimitatea primarului ar fi mult mai mare. Ăsta e argumentul principal pe care ar trebui să îl dezbatem (...)”.

„Dacă se va ajunge la concluzia că alegerile locale trebuie să aibă loc odată cu alegerile europarlamentare, sunt anumite termene care trebuie respectate și de aceea trebuie modificată legislația într-un ritm rapid, dar asta nu cred că este o problemă foarte mare”.

Deputatul PNL este de părere că alegerile locale ar trebui să fie comasate cu cele europarlamentare, variantă pe care liderii PSD-PNL au luat-o în calcul și o discută, luni, printre altele.

Daniel Constantin, deputat PNL: „Înțeleg că o variantă constituțională care a fost luată în calcul este de a comasa primul tur de la prezidențiale cu alegerile parlamentare. Știți bine că în urmă cu 10 ani, legislația s-a modificat și îi permite României să aibă alegeri pentru președinte cu trei luni înainte de expirarea mandatului prezidențial (...). Ele se pot organiza concomitent cu alegerile parlamentare, pe data de 8 decembrie. Alegerile parlamentare, știm bine, nu se pot duce mai devreme, conform Constituției, trebuie să se împlinească termenul constituțional de patru ani”.

PSD a mers la negocierea calendarului alegerilor cu varianta propusă de PNL, comasarea alegerilor locale cu cele europene.

Daniel Zamfir, senator PSD: „De principiu, n-avem nimic împotrivă. Sigur, argumentul economiei financiare nu este cel care să stea la baza deciziei PSD, asta e limpede. Democrația costă și asta trebuie să ne asumăm cu toții (...). În cadrul Coaliției, prima discuție cu argumentele pe masă a avut loc săptămâna trecută, astăzi este o nouă discuție. Din punctul de vedere al PSD, a spus-o cu orice ocazie președintele PSD, noi nu ținem în mod neapărat ca aceste alegeri să fie comasate, ele pot fi oricând și la termen, numai că, într-adevăr, unele argumente ale celor de la PNL pot fi luate în calcul și asta și facem”.

Oana Țoiu, deputată, vicepreședintă USR: „Ce nu spun PSD și PNL este haosul pe care această comasare îl va crea. Cred că fiecare român, indiferent de preferințele politice, înțelege destul de clar ce înseamnă ca un primar să aibă un alt primar ales cu patru luni înainte să i se termine mandatul. Sunt două scenarii aici: fie vom vorbi de administrații locale blocate, dacă Consiliile Locale nu mai susțin primarul în funcție, care mai are luni bune din mandat după alegeri, fie putem să vorbim și de situația opusă, în care un primar mai are semnătura pe milioane de euro pe bugetul local luni de zile bune, știind că nu mai poate în niciun caz să își continue mandatul și fiind lipsit de responsabilitatea politică cea mai mare, aceea de a te întoarce către cetățeni și a le cere votul, pentru că poate știe că deja a pierdut alegerile”.

„Este fără precedent nu doar în România să ai această suprapunere de luni de zile între două mandate de primar, dar e fără precedent în oricare alt stat membru al UE sau oriunde în lume. (...)”

„Deși auzim în spațiul public argumentul privind economisirea banului public, realitatea este că fiind regulamente diferite, o să fie nevoie de comisii diferite pentru alegerile europarlamentare și cele locale. Deci, cu siguranță, nu banul public este motivul pentru care guvernarea încearcă comasarea, ci calculul electoral în detrimentul interesului public”.

Organizarea a patru alegeri ar presupune un cost de aproape un miliard de euro.

Daniel Constantin, deputat PNL: „Eu cred că putem ajunge la jumătate din sumă dacă nu greșesc. (...) Dar, eu repet, nu acesta este argumentul. (...) Trebuie să facem tot posibilul, indiferent de cost, ca legitimitatea să fie una certificată și democrația să fie la înalte standarde”.

„A fost o discuție și săptămâna trecută, la finalul căreia toate părțile au spus că se iau în calcul toate variantele. Eu am văzut în abordarea domnului președinte PNL că această variantă (n.r. comasarea turului II al alegerilor prezidențiale cu parlamentarele) nu a fost analizată și că primează cealaltă variantă, în care să avem turul I de la prezidențiale cu alegerile parlamentare”.

Cum ar putea vota diaspora la europarlamentare

Daniel Constantin, deputat PNL: „Nu știu care e varianta finală, dar e o decizie în cadrul PNL prin care, pentru a avea posibilitatea ca cei din diaspora să voteze să luăm în calcul ca alegerile să se organizeze pe parcursul a două zile. Este o decizie a Biroului Politic Național, nu știu care va fi concluzia la care se va ajunge”.

Oana Țoiu, deputată, vicepreședintă USR: „Noi susținem alegeri separate. Noi am susținut și susținem în continuare și alegeri în două tururi pentru locale. În ceea ce privește opțiunile diasporei, noi aici avem de o vreme deja depusă o lege în Parlament care privește dreptul de vot pentru aceste două zile, posibilitatea de a vota dacă, de exemplu, se repetă cazul nefericit în care mulți români au rămas la coadă și nu au mai reușit să voteze în alegerile anterioare din diaspora, și continuarea votului prin corespondență (...)”.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE