Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

Analist economic, avertisment după creșterea PIB-ului: ”Ar putea să fie ultimul val înaintea unei perioade economice destul de dificile”

Produsul Intern Brut (PIB) al României a crescut în trimestrul doi cu 2,1% față de primele trei luni ale acestui an, arată calculele realizate de Institutul Național de Statistică. Analistul economic Adrian Negrescu a avertizat că inflația și creșterea prețurilor au ”umflat” acest PIB, iar creșterea economică s-ar putea traduce ”într-o stagnare economică în a doua parte a anului”.

Într-o intervenție telefonică la Euronews România, Adrian Negrescu a explicat că inflația este ”principalul actor în această evoluție economică”.

”Date optimiste care reflectă într-o anumită măsură situația din economie, pentru că creșterea de prețuri, inflația, au umflat acest Produs Intern Brut. Acesta este principalul motiv pentru care PIB-ul crește în trimestrul doi, dar s-ar putea să fie ultimul val înaintea unei perioade economice destul de dificile.

Probabil că lucrurile se vor schimba pe parcursul anului, iar această creștere economică se va schimba și se traduce într-o stagnare economică în a doua parte a anului”, a afirmat Adrian Negrescu, la Euronews România.

Adrian Negrescu: ”Am reușit la mustață să evităm o perioadă de recesiune în primul trimestru”

”Inflația este principalul actor în această evoluție economică. Ce înseamnă prețuri mai mari?

Înseamnă încasări mai mari ale statului, înseamnă cifră de afaceri mai mare în economie și înseamnă un PIB mai mare. Dar este un PIB umflat de inflație, de această creștere de prețuri. Statul este principalul beneficiar pentru că din taxe și impozite a adunat cel puțin 30% mai mulți bani din TVA.

Să ne bucurăm de aceste date pentru că am reușit la mustață să evităm o perioadă de recesiune în primul trimestru.

Oamenii au cumpărat în primele două trimestre din 2022. Tot ce au putut face de teama inflației a fost că au scos banii din bănci, au făcut achiziții special pentru a încerca să se protejeze de creșterile de prețuri, iar acest lucru se reflectă clar în această evoluție economică”, a mai afirmat Negrescu.

Potrivit datelor INS, PIB-ul României a crescut în trimestrul doi în România cu 2,1 % față de primul trimestru al acestui an. În semestrul întâi din 2022, PIB a crescut cu 5,8% față de același interval al anului trecut, atât pe seria brută cât şi pe pe seria ajustată sezonier.

Pe de altă parte, România a avut o creștere economică de 5,3%, în primele trei luni ale acestui an față de 2021. Anul trecut, PIB-ul a avut un plus de 5,9%.

În această vară, Comisia Europeană a modificat semnificativ prognoza de creştere economică a României, de la 2,6% în primăvară, la 3,9%. În acelaşi timp, FMI anticipează o creştere economică de doar 4-4,5% în acest an.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE