Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

Ajutor pentru cumpărăturile de Paște. Voucherele de alimente vor fi încărcate înainte de sărbători

Cardurile de alimente din cadrul programului "Sprijin pentru România" vor fi încărcare în avans înainte de Paște, anunță ministrul Marcel Boloș. Mai exact, persoanele care beneficiază de acest ajutor vor primi suma de 250 de lei în Săptămâna Mare.

”Până în sărbătorile pascale, încărcăm voucherul de alimente cu cei 250 de lei, pentru că Guvernul României, în şedinţa de ieri, a aprobat decalarea termenului pentru voucherele alimentare şi încărcarea lor cu cei 250 de lei până la sărbătorile de Paşti. (...)

În acest fel, în Săptămâna Mare, încărcăm cardurile cu cei 250 de lei pentru cei 2.400.000 de beneficiari pe care îi avem în cadrul programului Sprijin pentru România. (...) Am fixat ca şi termen data de 13 aprilie, să se poată folosi oamenii şi să cumpere cele necesare pentru sărbătorile de Paşti”, a spus ministrul Marcel Boloș, potrivit Agerpres.

Ministrul a făcut acest anunț în cadrul unei vizite de lucru în oraşul Urlaţi, la depozitul Oltina (județul Prahova), în contextul în care începe distribuţia unei noi tranşe de pachete cu alimente, de 25 kilograme, pentru persoanele vulnerabile.

”Pachetul conţine în mare parte produse româneşti, de la făina de grâu, până la cea de mălai, ulei, zahăr, conserve din carne de porc, gem, dulceaţă (...), precum şi compoturi care sunt, de asemenea, produse româneşti”, a declarat ministrul Marcel Boloș.

Acesta a explicat că dacă aceste produse ar fi cumpărate de la raft, ar costa în jur de 390 de lei, în timp ce valoare de licitaţie a pachetului este de 190 de lei.

"Un astfel de pachet, dacă am cumpăra aceste produse de la raft, astăzi ar costa 390 de lei, dar valoarea de licitaţie pe care o avem în contracte prevăzută este de 190 de lei, deci este un avantaj foarte mare că aceste pachete alimentare şi tot ce a însemnat programul în sine a avut o licitaţie pentru toată cantitatea de produse alimentare pe care o asigurăm şi care încercăm să ajungă la beneficiari cât mai curând posibil. Până în sărbătorile pascale ne-am mobilizat să avem aproximativ 800.000 de pachete alimentare distribuite, urmând ca diferenţa să fie distribuită în perioada următoare, până cel târziu în luna iunie", a mai spus ministrul Marcel Boloş.

Cine beneficiază de ajutorul de 250 de lei pentru alimente

  • pensionarii sistemului public de pensii, pensionarii aflați în evidența caselor de pensii sectoriale și beneficiarii de drepturi acordate în baza legilor cu caracter special, plătite de casele teritoriale de pensii/casele de pensii sectoriale, ale căror venituri lunare realizate sunt mai mici sau egale cu 1.500 lei, pentru tranșele din anul 2022, respectiv mai mici sau egale cu 1.700 lei pentru tranșele din anul 2023;
  • persoanele – copii și adulți – încadrate în grad de handicap grav, accentuat sau mediu, ale căror venituri lunare proprii realizate sunt mai mici sau egale cu 1.500 lei pentru tranșele din anul 2022, respectiv mai mici sau egale cu 1.700 lei pentru tranșele din anul 2023;
  • familiile cu cel puțin 2 copii în întreținere ale căror venituri lunare realizate pe membru de familie sunt mai mici sau egale cu 600 lei pentru tranșele din anul 2022, respectiv mai mici sau egale cu 675 lei pentru tranșele din anul 2023;
  • familiile monoparentale ale căror venituri lunare realizate pe membru de familie sunt mai mici sau egale cu 600 lei pentru tranșele din anul 2022, respectiv mai mici sau egale cu 675 lei pentru tranșele din anul 2023;
  • familiile și persoanele singure care au stabilit dreptul la ajutorul social;
  • persoanele fără adăpost astfel cum acestea sunt reglementate potrivit prevederilor legale în vigoare.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE