Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

Aderarea la Schengen și susținerea Republicii Moldova, priorități pentru diplomația României în 2023

Diplomația română a anunțat că printre prioritățile anului 2023 se numără continuarea demersurilor pentru aderarea la spaţiul Schengen şi sprijinirea integrării europene a Republicii Moldova, se arată în raportul anual al MAE - „Reperele acţiunii diplomatice a României”.

Cât despre războiul din Ucraina, România „va sprijini în continuare crearea unui mecanism pentru tragerea la răspundere a celor responsabili pentru crima de agresiune comisă în războiul ilegal al Rusiei contra Ucrainei”, conform documentului Ministerului Afacerilor Externe, citat de Agerpres.

Aderarea României la Schengen şi la OCDE sunt evidențiate drept repere ale diplomației pentru anul 2023.

"MAE va continua astfel să acorde o atenţie prioritară, inclusiv prin asigurarea resurselor necesare, continuării demersurilor intense de susţinere a aderării României la spaţiul Schengen, precum şi a aderării ţării noastre la Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OCDE)", reiese din documentul elaborat de MAE.

România vrea să ceară consolidarea Flancului Estic al NATO în 2023

În relația cu NATO, diplomații susțin că vor promova priorităţile strategice ale României în cadrul Alianţei Nord-Atlantice, inclusiv în perspectiva Summitului NATO de la Vilnius din 2023. Astfel, MAE pledează pentru acordarea unei atenţii sporite în vederea consolidării posturii NATO de descurajare şi apărare pe Flancul Estic, în scopul apărării securităţii naţionale, şi în zona Mării Negre, ca zonă de importanţă strategică pentru securitatea euroatlantică.

Ridicarea vizelor pentru SUA, printre prioritățile MAE în 2023

De asemenea, în raportul anual al MAE sunt menţionate şi demersurile pentru integrarea României în programul Visa Waiver.

Referitor la relația cu statele din regiune, MAE afirmă că „România va continua să acorde în mod activ asistenţă şi sprijin multidimensional Ucrainei şi va susţine traseul şi orientarea europeană, respectiv euroatlantică, după caz, ale Ucrainei, Republicii Moldova şi Georgiei".

Sprijinirea Republicii Moldova pentru aderarea la UE

Totodată, MAE va continua sprijinirea Republicii Moldova în plan politico-diplomatic, al reformelor necesare pentru parcursul european, pe palier economic, al securităţii energetice şi în alte domenii relevante. În context, este evocată implicarea sporită la nivelul Platformei de Sprijin pentru Republica Moldova, lansată de România împreună cu Germania şi Franţa.

În plus, diplomații români spun că vor contribui la pregătirea Summitului Iniţiativei celor Trei Mări, care va fi găzduit de către preşedintele României, la Bucureşti, în 2023 şi în acest sens face apel la "continuarea unei diplomaţii pragmatice şi conectate la obiectivele României în ce priveşte progresul economic şi tehnologic, conectivitatea regională, europeană şi globală".

În 2023, România va celebra trei decenii de când este stat membru cu drepturi depline al Organizaţiei Internaţionale a Francofoniei şi împlinirea a 30 ani de la aderarea României la Consiliul Europei.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE