Vicepreședintele Academiei Române, Răzvan Theodorescu, a încetat din viață astăzi, la vârsta de 83 de ani, potrivit unei postări pe pagina de Facebook a Muzeului National al Satului „Dimitrie Gusti”.
„Sunt mândru că aparțin unui popor inteligent, unui popor care a știut să treacă prin istorie, a știut să fie luptător la nevoie, oportunist la nevoie și trădător la nevoie. În ceea ce privește personalitățile, nația română stă pe umerii a trei titani: unul este poetul național, Mihai Eminescu, unul este istoricul național, Nicolae Iorga, și cel de-al treilea este dramaturgul național, Ion Luca Caragiale”, declara acum ceva timp într-un interviu Răzvan Theodorescu .
Răzvan Theodorescu a fost istoric de artă, doctor în ştiinţe istorice, Preşedintele Secţiei de Arte, Arhitectură şi Audiovizual a Academiei Române, Secretar general al Asociaţiei Internaţionale de Studii Sud-Est Europene, Profesor la Universitatea de Arte, Membru titular al Academiei Române din 2000 (corespondent - 1993). De asemenea, acesta a fost director general al Televiziunii Române (1990-1992) și ministru al Culturii (2000-2004).