TURISM
SPANIA. Aglomerație pe aeroporturi. Angajații unei companii low-cost au intrat în grevă
Dacă aveți o vacanță în Spania, luați în considerare faptul că aeroporturile din această țară se confruntă cu o grevă a angajaților companiei Ryanair. Protestul intervine chiar la apogeul sezonului de vacanță din Europa.
Cel mai aglomerat weekend de pe litoral. La ora prânzului, plaja din Costinești era arhiplină
Cel mai aglomerat sfârșit de săptămână din acest sezon estival a adus în stațiunile de la mare zeci de mii de turiști. Atmosfera de vacanță a împânzit plajele unde oamenii s-au distrat cât a fost ziua de lungă.
Tot mai mulți turiști străini în România. INS: cazările străinilor, cu 34,8% mai multe față de 2021
Vara a debutat cu dreptul pentru turismul românesc, dar cifrele oficiale, deși în creștere unele dintre ele, față de 2021, sunt încă mult sub potențial, spun specialiștii. În iunie, am bifat un plus cu aproape 35% la cazările turiștilor străini, comparativ cu aceeași lună a anului trecut.
Un nou trend în rândul turiștilor. Românii preferă muntele și stațiunile balneoclimaterice
Românii și-au schimbat obiceiurile când vine vorba de vacanțe. Cel puțin asta am văzut în ultimele cifre date publicității de către INS, pentru luna iunie. Litoralul nu a mai fost destinația preferată. Cei mai mulți dintre români au preferat muntele sau stațiunile balneoclimaterice.
Weekend aglomerat pe litoralul românesc. Care sunt prețurile de cazare în weekend, la malul Mării Negre
Se anunță un weekend aglomerat la malul mării, unde sunt așteptați peste 110 de mii de turiști. Majoritatea camerelor din hoteluri sunt ocupate. Agenții de turism cred că va fi cel mai aglomerat weekend din această vară de pe litoral.
Dispar ghețarii Groenlandei. Turiștii se grăbesc să vadă calota glaciară cât mai există
Schimbările climatice au dat un impuls turismului în Groenlanda. Mii de oameni se grăbesc să vadă ghețarii și aisbergurile, înainte de topirea acestora. După restricțiile din pandemie, Groenlanda este practic invadată de turiști.
Pașaportul digital: Aplicația care le va permite pasagerilor să călătorească fără documente fizice, testată în Finlanda
Finlanda și-a exprimat dorința de a testa o aplicație pentru telefon care să conțină copii digitale ale documentelor de călătorie în locul pașapoartelor tradiționale pe hârtie. Cu ajutorul acestei noi tehnologii, pasagerii ar putea trimite informații autorităților de frontieră înainte de a pleca.
România revine în topul destinațiilor. Se află în primele țări din Europa Centrală și de Est ca destinație turistică
România e în primele cinci țări din Europa Centrală și de Est ca destinație turistică. Potrivit unui raport făcut de experții în turism sustenabil, țara noastră ar putea ajunge pe primul loc dacă ar avea o infrastructură mai bună și servicii mai ieftine.
Palatul Parlamentului, atracție turistică. Vizitatorii străini, uimiți de megalomania lui Ceaușescu
Palatul Parlamentului din București este una din principalele atracții turistice pentru străinii care vizitează capitala. După reculul puternic din pandemie, pe culoarele celei mai scumpe clădiri din lume se perindă din nou, zi de zi, sute de vizitatori.
Cel mai înalt copac din lume, interzis vizitatorilor după ce pădurea a fost devastată de mai mulți bloggeri
Cel mai înalt copac din lume este oficial interzis vizitatorilor, după ce un val de bloggeri de călătorie a devastat pădurea din jur. Sequoia de coastă de 115,92 metri înălțime, cunoscută sub numele de Hyperion, se află în Parcul Național Redwood din California.
România redevine destinație turistică: 4,4 milioane de turiști în prima jumătate a anului
Numărul turiștilor care au ales o destinație din România se apropie de cel mai profitabil an turistic, 2019. Datele Institului de Statistică pentru prima jumatate a anului arată o creștere cu 34% a numărului de turiști în România față de 2021, respectiv puțin peste un milion de turiști.
Noua Zeelandă se redeschide, dar îi îndeamnă pe turiști să „aibă grijă”
După doi ani, Noua Zeelandă și-a redeschis complet granițele pentru vizitatorii internaționali. Pe măsură ce primii vizitatori internaționali din ultimii doi ani aterizează în Noua Zeelandă, industria turistică asediată îi va primi cu brațele deschise. Dar le va cere să meargă cu grijă.
Ghețarii din Mont Blanc, în pericol din cauza temperaturilor extreme. Excursiile pe munte, anulate
Temperaturile extreme din Franța afectează nu doar populația, ci și ghețarii din regiunea alpină Chamonix. Excursiile montane au fost limitate sau chiar anulate, de teama avalanșelor. Azi sunt aşteptate între 35 şi 39 de grade Celsius în sudul ţării.
Lufthansa anulează aproape toate zborurile din Germania, din cauza grevei de miercuri a personalului
Înaintea grevei angajaților de la sol, planificată pentru miercuri, Lufthansa a anunțat că anulează zborurile pe aeroporturile din Frankfurt și München. Ambele orașe sunt puncte centrale pentru compania germană de zbor.
Sezonul de vârf al vacanțelor a început în Europa: cozi uriașe și ore petrecute în trafic, către destinațiile preferate
A aștepta ore întregi într-un trafic infernal nu este modul tocmai frumjos în care ne-am dori cu toții să ne începem vacanțele. Din păcate, exact cu asta s-au confruntat mulți britanici care încearcă să ajungă în Dover în acest weekend.
Întârzieri şi zboruri anulate la Lufthansa, din cauza grevei personalului de la sol
Unul dintre principalele sindicate de la compania aeriană germană Lufthansa a lansat o chemare la grevă în rândul personalului de la sol, avertizând că miercuri vor avea loc întârzieri şi anulări de zboruri, într-un moment şi aşa tensionat pentru sectorul transportului aerian european.
MAE avertizează Românii care călătoresc în Grecia. Temperaturile pot depăși 40 de grade
Ministerul Afacerilor Externe informează cetăţenii români care se află, tranzitează sau care intenţionează să călătorească în Republica Elenă că Serviciul local de Meteorologie a emis o prognoză de caniculă, cu temperaturi de până la 40-42 de grade Celsius.
Topul orașelor europene care s-au adaptat cel mai bine la valurile puternice de căldură
O mare parte din Europa încă se zguduie din cauza efectelor arzătoare ale valului de căldură. Aceste evenimente meteorologice extreme devin din ce în ce mai mari și mai frecvente ca urmare a schimbărilor climatice.
Câți bani scot românii din buzunare pentru o zi la mare, în Mamaia: „Este sub orice critică. Este foarte, foarte scump”
Jurnaliștii Euronews au mers în Mamaia, atât în partea de nord, cât și în sudul, considerat mai ieftin, pentru a confrunta ipoteza lansată din fotoliul ministerial cu realitatea de la malul mării.
Topul orașelor cu temperaturi mici în Europa. Destinația unde termometrul indică doar 8 grade Celsius
Pe măsură ce valul de căldură sufocantă a cuprins o mare parte din Europa în această săptămână, țările se pârjolesc la temperaturi record și produc numeroase probleme, printre care chiar și decesul.
Costa Rica: Nomazii digitali pot aplica pentru a lucra de la distanță din acest paradis tropical
Tocmai s-au deschis înscrierile pentru programul de nomazi digitali din Costa Rica. Viza de nomad digital a fost promulgată în august anul trecut de președintele Carlos Alvardo, iar pe 4 iulie anul acesta au fost finalizate cerințele.
Sărbătoare la Veneția | Mii de turiști, în plimbare pe canalul Giudecca
O mare sărbătoare are loc chiar acum la Veneția. Venețienii și turiștii pot să treacă pe jos o dată pe an peste canalul Giudecca, pentru că zilele acestea are loc Festa del Redentore, adică Sărbătoarea Mântuitorului, festivalul la care participă locuitorii orașului Veneția și mii de turiști.