Pentru o familie cu doi copii, unul trecut deja de 12 ani – vârsta la care multe unități de cazare îl consideră adult – să găsești, apoi să rezervi o vacanță este o provocare. În primul rând, financiar. Sunt, din start, patru bilete de avion, dacă alegem să zburăm. Apoi, ne aflăm de ani buni în momentul în care primele căutări ne returnează cel puțin două camere, acolo unde nu există opțiunea family sau apartament.
Dar...am zis Spania, inițial, mai în primăvara. Costa del Sol, mai precis. Pentru că există zbor de linie spre Malaga, un șir întreg de stațiuni spre vestul litoralului, dar și Sevilla, Granada ori Cordoba în apropiere.
Calculele de anul acesta au fost simplificate, însă, de paralizia de prin aeroporturile europene. Niciun părinte nu își dorește să petreacă ore-n șir cu familia leșinată pe scaunele de pe la porțile de îmbarcare în așteptarea unei curse care pare să nu mai vină. Ori să se roage mai ceva ca-n cabinele de probă, după o săptămână la mare, să îi ajungă bagajele măcar la jumătatea sejurului.
Așadar, am scăpat de-o grijă și am trasat prima direcție: să fie cu mașina și să fie aproape. Cu plajă pentru noi și piscină pentru cei mici..
Varianta 1: Grecia
Și pentru mine, la fel ca pentru cei mai mulți dintre români, prima opțiune de vacanță rămâne Sfânta Grecie. Ceea ce se cam dovedește cu dus și întors.
Ei, grecii, centauri de rang înalt în turism, oferă toată plaja de servicii – de la cazări pe plaje ireal de frumoase, la mii de stele (cu cortul sau prin campinguri de rulote) la viluțe pentru familii și lux adevărat, nu rupt din plăsmuirile bunilor noștri prieteni turci - pașa efendi când vine vorba despre ospitalitate, dar și la butaforii.
Am găsit, pe grupurile de pe Facebook, români care căutau cazare cu piscină la 50-60 de euro pe noapte. Printre valuri de ironii, culmea e că se găseau soluții. Că așa sunt grecii, plămădiți ca Zorba al lui Kazantzakis: dans...și or da zeii o rezolvare, că-s de gașcă! (Sigur, tot ei, se plâng, apoi, că îi cam sufocă musafirii nepoliticoși).
Noi, buni la de toate când vine vorba de a consuma, ne încolonăm, flancăm granițele cu cățel, purcel, tabletă, telefon și colac, iar apoi colonizăm câte-un petic de uscat. Ba chiar, am pus stăpânire și pe teritorii insulare, precum Thassos – e o chestiune de timp până când vom înfige steagul și îi vom zice Tasosu de Sus, Tasosu de Jos, Tasosu Repede - și-așa mai departe.
Și apoi...ne plângem noi înșine că ne cam sufocăm între noi, românii. Ne supără că ne dăm coate cu alde X-ulescu și Y-ulescu de care am fugit din țară și care, ce să vezi, mustăcesc la un pahar de Mythos, Faxe sau Alfa (să fie trei branduri, am zis!) în aceeași tavernă.
Dar, e Grecia, tărâm binecuvântat. Merită încercat. Am zis nu avion, nu departe - deci nu insule, ne vedem mai târziu Mykonos, Creta, Santorini & grupul - deci undeva cam la o mie de kilometri să fie. Nu Thassos, poate Halkidiki sau Lefakada. Sau Riviera Olimpului, deși nu este la fel de spectaculoasă.
Prilej cu care mi s-a confirmat ceea ce știam deja. Plusul la plus trage. Plus, plus, plus, cum ar zice doamna Elena Luminița, celebră pe TikTok. Cu cât e bugetul de vacanță mai generos, cu atât – evident – ai mai multe șanse să îți petreci săptămâna într-un colț de paradis.
O simplă căutare pe booking (ați observat că întotdeauna e “o simplă căutare” și nu un proces anevoios?), doi adulți plus doi copii, un hotel de 3-4 stele, măcar cu un mic dejun inclus, 8-9 zile, mă propulsa în afara bugetului cam cum arunca de la margine Rory Delap - fanii fotbalului știu. În traducere liberă, cu foarte, foarte mult. (Alegerea subiectivă, apropo: hotel, nu apartament/casă/vilă închiriată. Pentru că scopul vacanței nu e o luptă în care trebuie să dovedim că se poate și cu 600 de euro/7 zile. Cred.)
Am tot sperat la tzatziki, bougiourdi și kefalotyri saganaki până când mi-am dat seama că e un an în care și ei, grecii, chiar au umblat serios la prețuri, nu doar în betele de la televiziunile de știri. Iar dincolo de asta, nu-mi dădeau pace nici incendiile, o realitate pe care, din păcate, încă nu o controlează. Am luat pixul virtual, am înghițit în sec și am tăiat Elada de pe listă.
Varianta 2: România
Opțiunea doi a fost la plajă, în România. Nu e mult de povestit, căci am eliminat-o rapid.
Deși sunt crescut la malul mării, în Constanța, am tot evitat să îmi fac vacanțele acasă pentru simplul motiv că există o ruptură majoră între ceea ce se întâmplă în prezent pe plajele pe care le bântuiam în copilărie și butonul care ar putea, eventual, să declanșeze casetele cu 3rei Sud-Est, Animal X, Valahia și nostalgia. (A nu se înțelege greșit: există plaje excelent administrate, în Mamaia și în Constanța, dar sunt rarități.)
În schimb, am descoperit, în primul an de pandemie, două locuri splendide: porțiunea de coastă de după 23 august, spre Olimp. Și, respectiv, un golf din apropierea Mangaliei. Ambele cu opțiuni de hoteluri de 4 și 5 stele pentru familii.
Am reluat căutările, însă nivelul prețurilor s-a dovedit peste cel din Grecia. Concret, un sejur de 8 nopți la un hotel de cinci stele, e drept All Inclusive, costa 3.300 - 3.500 de euro pentru formula noastră de deplasare și bronzat în 4.
Mi s-a părut mult. Și cred că nu am fost singurul care a gândit așa, într-un an în care economia pare o caricatură la dispoziția penițelor aurite.
Poate și de aceea, vara aceasta a fost una dintre cele mai crunte pentru hotelieri și industria HORECA de la malul mării, în general.
Varianta 3: Bulgaria
Așa că am mutat compasul spre sud, spre Bulgaria. După câteva vacanțe petrecute acolo, mi-m stabilit topul personal: cele mai frumoase zone de plajă sunt cele de după granița cu România - plaja Bolata, de exemplu, Kaliakra și o parte din Balcic, apoi, cele din sudul litoralului, din apropierea graniței cu Turcia.
Dar am căutat peste tot.
De la început, am avut surpriza să descopăr opțiuni de cazare multiple. Sigur, și la prețuri similare cu Grecia și România - hotelurile de lanț Grifid, Sol ori Melia, care umbresc Nisipurile de Aur, Albena sau plajele late din Obzor.
Ori de-acum arhicunoscutele resorturi de golf de pe stâncile de la intrarea în țară .
Tanda pe manda cu ce aveam de cheltuit s-a întâmplat să se arate tot un astfel de concept hotelier. La 15 minute de Nesebar, spre Burgas, imediat după sătucul Aheloy și în apropiere de lacul sărat din zona Pomorie. Spre sud, așadar, pe o plajă cu porțiuni în care nisipul este negru - bogat în oxid de fier.
Cinci stele, All Inclusive. După verificările în paralel booking- recepție-agenția de turism, cea mai bună ofertă – cea pe care am și plătit-o – am identificat-o la un astfel de furnizor de servicii de la noi.
Sunt cinci stele chiar cinci stele, la bulgari? Ce include All Inclusive?
Cele cinci stele cu care e laudă hotelul sunt cinci stele pe hârtie. În sensul că, pentru a intra în această categorie, orice unitate de cazare trebuie să îndeplinească anumite condiții, iar ei fac asta. Vestea neplăcută e că niciunul dintre noi, turiștii, nu are capacitatea de a decide dacă aceste criterii, odată satisfăcute, reprezintă și garanția calității. Dar cred că putem trăi și așa.
Altfel, pot spune liniștit că este probabil cel mai curat loc în care am stat. Probabil cel mai bun hotel de familie în care am fost vreodată în vacanță. Cel mai bine îngrijit resort în care am pășit. Angajații muncesc enorm pentru asta și își merită cu prisosință lefurile.
Turiștii? Un amalgam oarecum atipic, în aparență. O treime cel puțin, români. Mulți britanici ( zborurile low-cost spre Burgas să trăiască!), dar și familii din Germania, Olanda, Israel și chiar Cehia.
Nu, nu am dat peste români care și-au umplut farfuriile până la refuz. Și chiar dacă aș fi dat...nu m-ar fi surprins. Cred că ar trebui să renunțăm la a mai arăta cu degetul, pentru că, până la urmă, suntem în media obiceiurilor practicate și de cetățenii altor state. Asta nu înseamnă că nu ne putem educa în această privință. O săptămână de concediu îți permite să guști liniștit din tot ce oferă restaurantul.
Nu, nu m-a surprins faptul că băturile oferite provin de la branduri locale și nici că termenul ultra adăugat conceptului All Inclusive înseamnă o bere care se vinde, la raft, la noi, cu mai puțin de 3 lei, oferită la draft.
Am apreciat, mai degrabă, modul în care bulgarii se organizează astfel încât tu, ca turist, să te poți relaxa sau, la polul opus, desfășura exuberant pe teritoriul lor. Un pod peste cele n piscine, care duce, de la ieșirea din hotel spre mare, separă zona de familie de o zonă în care au acces doar cei peste 16 ani. Și unde este atât de liniște încât sunt slabe șanse să scapi fără să dormi măcar o jumătate de oră.
Apoi, tot ei excelează pe partea de animație. Cu o echipă de puști în picioare de la 9-10 dimineața pentru cel puțin 10-12 ore zilnic. Cu program special pentru copii și spectacole seara.
De curat am zis că e impecabil de curat? Am zis, dar o repet.
Concluzii
Concluziile sunt, la fel ca acest articol, subiective. Am fost în Bulgaria, în vacanță, și mi-a plăcut. Nu e Grecia, nu e apa turcoaz și nu au tzatziki ca la mama lui. Am fost la All Inclusive și nu m-am simțit legat de hotel ori sufocat de alte familii de români – motiv des invocat în recenzii, pe forumuri și chiar în presă.
Ba chiar am stat într-un loc cu foarte mulți de-ai noștri civilizați și educați, și m-a bucurat asta. Dar este fix cum spuneam mai sus, în media obiceiurilor practicate de alții ca noi. Normal. Iar normalitatea nu poate decât să bucure.
