Articole scrise de Euronews
GALERIE FOTO | 75.000 de rațe pe râul Chicago. La evenimentul de caritate s-au strâns 333.000 de dolari
Peste 75 de mii de rațe, ce-i drept de cauciuc, s-au întrecut pe râul Chicago, în cadrul unui eveniment de caritate. Organizația Special Olympics Chicago, care coordonează acțiunea, a reușit, în acest an, să atragă sponsorizări de peste 300 de mii de dolari.
Acord de cooperare între Rusia și Turcia. Putin și Erdogan au semnat un acord la Soci
Vladimir Putin și Recep Tayyip Erdogan au decis să consolideze cooperarea energetică și economică dintre Rusia și Turcia. Pe agenda discuțiilor s-au aflat subiecte precum războiul din Ucraina, exportul de cereale, conflictul din Siria, dar și tensiunile din Nagorno Karabah.
Vizitează Ierusalimul în Metavers. Explorările religioase în VR sunt în plină evoluție
Excursiile spirtiuale în realitatea virtuală au din ce în ce mai mulți adepți. Credincioșii și vizitatorii pot vedea unele dintre siturile sacre ale orașul sfânt Ierusalim, de pildă, în numai câteva clipe, cu un echipament de realitate virtuală și o conexiune bună la internet.
Salata de roșii cu brânză și pâinea înmuiată în sos, plăcerea culinară vinovată a românilor. Ce ne sfătuiec nutriționiștii
Există câteva arome culinare care ne stârnesc emoții puternice și ne întorc în anii copilăriei: mirosul de pâine prăjită pe plită, vinetele puse la copt sau mirosul unei roșii din grădina bunicii. Nu este de mirare atunci de ce ne place atât de mult, vara, salata de roșii.
Tensiuni în jurul Taiwanului: Avioanele și navele de război ale Chinei au trecut linia maritimă care desparte continentul de insulă
Cresc tensiunile în jurul Taiwanului după ce avioanele și navele de război ale armatei Chinei au trecut linia maritimă ce desparte continentul de insulă. Ministrul Apărării de la Taipei a calificat acțiunile Beijingului drept un "act extrem de provocator".
Weekend aglomerat pe litoralul românesc. Care sunt prețurile de cazare în weekend, la malul Mării Negre
Se anunță un weekend aglomerat la malul mării, unde sunt așteptați peste 110 de mii de turiști. Majoritatea camerelor din hoteluri sunt ocupate. Agenții de turism cred că va fi cel mai aglomerat weekend din această vară de pe litoral.
UE și SUA în parteneriat pentru a sprijini Ucraina să respingă agresiunea Rusiei
Uniunea Europeană și Statele Unite conlucrează pentru a sprijini Ucraina să respingă agresiunea Rusiei, au declarat joi reprezentanți ai celor două părți, în urma unei reuniuni în Cambodgia dintre secretarul de stat al SUA, Antony Blinken, și Înaltul Reprezentant al UE, Josep Borrell, transmite EFE.
Japonia cere Chinei să oprească imediat manevrele militare din jurul Taiwanului
Ministrul de Externe al Japoniei, Yoshimasa Hayashi, a cerut joi ca Beijingul să oprească manevrele militare din jurul Taiwanului, lansate ca răspus de către China pentru vizita la Taipei a șefei Camerei Reprezentanților din SUA, Nancy Pelosi, informează France Presse, preluată de Agerpres.
Trei nave ucrainene cu cereale, gata de plecare. Turcia, Marea Britanie și Irlanda, destinațiile finale
Alte trei vapoare cu cereale vor pleca, astăzi, din portul Odesa și se vor îndrepta spre Turcia, Marea Britanie și Irlanda. Înțelegerea din 22 iulie de la Istanbul, privind exportul de cereale ucrainene, are un impact pozitiv asupra piețelor globale, a declarat secretarul general al ONU.
Proteinele capabile să distrugă bacterii - speranţă pentru eliminarea unor boli infecţioase
Un grup de proteine din sistemul imunitar, capabile să distrugă bacteriile ar putea constitui cheia pentru dezvoltarea unor medicamente mai eficiente, care ar putea conduce la eliminarea anumitor boli, precum meningita sau pneumonia.
Filmul independent câștigă noi premii. Andy Lupu și Ovidiu Georgescu, premiați la Londra
Doi regizori români au fost premiați la London Director Awards. Este vorba despre Ovidiu Georgescu și Andy Lupu, care ne vorbesc despre ce înseamnă experiența filmului independent și cum poveștile spuse de ei pot marca o schimbare a gustului criticilor din lumea occidentată.
Indicele ROBOR la 3 luni a urcat la 8,12% pe an
Indicele ROBOR la 3 luni, în funcţie de care se calculează costul creditelor de consum în lei cu dobândă variabilă, a urcat vineri la 8,12% pe an, de la 8,11% pe an în şedinţa precedentă, un nivel mai mare fiind înregistrat pe 1 februarie 2010, respectiv 8,15%.