Articole scrise de Euronews
UPDATE Ligia Deca susține că exmatricularea este ultima opțiune în cazul elevilor care comit abateri grave
Violenţa fizică sub orice formă din şcoli se va sancţiona, iar exmatricularea elevilor se va putea face doar în situaţii foarte grave, cu drept de reînscriere în anul şcolar următor, în aceeaşi unitate de învăţământ, cu excepţia elevilor din învăţământul postliceal.
Un sfert dintre copiii României trăiesc în sărăcie. Țara noastră înregistrează cel mai mare procent din Uniunea Europeană
Peste un sfert dintre copiii României se confruntă cu sărăcia extremă, potrivit unui raport realizat de Salvați Copiii. Țara noastră deține primul loc la nivelul Uniunii Europene, media europeană este de 7,5%, potrivit datelor Eurostat.
Propunere discutată de premier cu sindicatele: Valoarea tichetelor de masă, majorată la 35 de lei sau 40 de lei
Premierul Nicolae Ciucă s-a întâlnit, luni, la Palatul Victoria, cu reprezentanţi ai sindicatelor şi patronatelor, în cadrul întrevederii fiind discutată propunerea de creştere a valorii tichetelor de masă la 35 de lei sau chiar la 40 de lei.
Miniștrii de externe ai UE, inclusiv cel român, critică declarația ambasadorului chinez care a spus că ţările fostei URSS nu sunt suverane
Intervievat de postul francez LCI, ambasadorul Lu Shaye a spus ca ţările fostei URSS "nu au statut efectiv în dreptul internaţional, deoarece nu există un acord internaţional pentru a concretiza statutul lor de ţară suverană".
Guvernul pregătește ordonanța de urgență pentru reducerea cheltuielilor bugetare. Economist: ”Noi avem o problemă structurală serioasă în buget”
Cumulul salariu - pensie i-ar putea viza doar pe posesorii de pensii speciale. Aceasta ar fi, potrivit unor surse liberale, ultima modificare în pachetul ce prevede tăierea cheltuielilor, discutată luni dimineață de liderii Coaliției - Nicolae Ciucă și Marcel Ciolacu.
Exerciții militare în Serbia, demonstrație de forță în contextul războiului din Ucraina
Armata sârbă și agențiile de securitate din țară desfășoară ample exerciții militare. Aplicațiile au fost urmărite și de președintele Aleksandr Vucici, care a fost însoțit de premierul maghiar, Viktor Orban.
Lovitură de stat în Sudan. Aproape 100 de civili uciși, inclusiv angajați ai ONU
Armata sudaneză și un puternic grup paramilitar s-au luptat pentru a doua zi duminică pentru controlul națiunii afectate de haos, semnalând că nu sunt dispuși să pună capăt ostilităților în ciuda presiunilor diplomatice tot mai mari pentru încetarea focului.
Podul Calicilor, care va lega Centrul Istoric de zona Palatului de Justiție, va fi refăcut. Anunțul primarului Nicușor Dan
Nicușor Dan, primarul Capitalei, a anunțat pe pagina sa de Facebook că va reface celebrul Pod al Calicilor, care va lega Centrul Istoric de zona Palatului de Justiție.
Ucrainenii comemorează victimele războiului. Obiceiul are loc anual, dar acum este marcat de numărul mare al tinerilor morți
Familiile ucrainene au comemorat victimele războiul împotriva Rusiei. Este o tradiție pentru ucraineni să meargă la cimitire în prima duminică după Paștele ortodox, când începe săptămâna de rugăciune.
SUA nu au acordat vize jurnaliștilor ruși. Serghei Lavrov: "Să fiți siguri că nu vom uita și nu vom ierta"
Rusia "nu va uita și nu va ierta" neacordarea de vize SUA pentru jurnaliștii ruși care urmau să însoțească delegația rusă la sediul ONU din New York. Declarația a fost făcută de ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov.
47 de cadavre ale adepților unui cult au fost descoperite în Kenya. Oamenii se înfometau pentru a-l vedea pe Iisus
47 de cadavre au fost descoperite de poliția din Kenya, în cadrul unei anchete privind un cult al foametei, pe un teren deținut de un pastor, care a fost arestat pentru că le-ar fi spus adepților săi să postească până la moarte, pentru a „întâlni pe Iisus”.
Studiu: Poluarea aerului, cauza deceselor a 1.200 de copii şi adolescenţi în Europa, anual
Un studiu al Agenţiei Europene de Mediu (AEM) arată că poluarea aerului provoacă moartea prematură a cel puţin 1.200 de copii şi adolescenţi în fiecare an în Europa, chiar dacă tendinţa este una de îmbunătăţire.
Papa Francisc, vizită în Ungaria. Suveranul Pontif va vorbi și despre războiul din Ucraina
Papa Francis va vizita săptămâna aceasta Ungaria, unde se va afla timp de trei zile. Este prima vizită a Înaltului Pontif într-o țară vecină cu Ucraina, de la invadarea țării de către Rusia, în februarie anul trecut.
Vila în care a locuit Jacqueline Kennedy, de vânzare. Casa de licitații cere 26,5 milioane de dolari pentru vestitul conac
Cunoscuta casă în care a locuit Jacqueline Kennedy după asasinarea celui de-al treizeci și cincilea președinte al SUA, John F. Kennedy, este de vânzare pentru suma de 26,5 milioane de dolari.
Studiu: Persoanele nocturne, mai predispuse la stres şi la comportamente riscante
Un studiu realizat la Universitatea din Pisa arată că persoanele nocturne, active până la ore târzii, răspund mai puţin bine la stres şi prezintă un risc mai ridicat de a dezvolta comportamente riscante precum fumatul şi consumul de alcool comparativ cu cele matinale, care se trezesc devreme.
Proiect: Statul să plătească dobânzi şi penalităţi de întârziere contribuabililor pentru întârzierea achitării sumelor datorate
USR a inițiat un proiect de lege care prevede ca şi statul să plătească dobânzi şi penalităţi de întârziere contribuabililor pentru întârzierea achitării sumelor datorate.