”Deșteaptă-te, Române!” a răsunat sâmbătă în Piața Tricolorului din Capitală. Este ziua în care sărbătorim imnul național, simbol al revoluției române din 1848. Este cel de-al șaptelea imn al României, din 1862, până azi.
Versurile imnului național al României aparțin poetului Andrei Mureşanu, iar muzica a fost compusă de Anton Pann. Deșteaptă-te, Române! a fost adoptat după Revoluția din 1989. Până atunci, imnurile erau schimbate de fiecare regim care venea la putere.
Imnul național ar fi fost cântat pentru prima dată pe data de 29 iulie 1848, în Parcul Zăvoi din Râmnicu Vâlcea. De atunci, 29 iulie a rămas ziua în care sărbătorim Imnul Național.
Care au fost imnurile naționale ale României
- 1862-1884 – apare primul imn al României compus de Eduard Hubsch (fără versuri)
”Marş triumfal şi primirea steagului şi a Măriei Sale Prinţul Domnitor”
- 1884-1948 – Vasile Alecsandri scrie versurile pentru imnul compus de Eduard Hubsch și astfel apare noul imn ”Trăiască Regele”
Trăiască Regele
În pace şi onor
De ţară iubitor
Şi-apărător de ţară.
- 1948-1953 ”Zdrobite cătușe” a fost inaugurat, odată cu venirea comuniștilor la putere
Zdrobite cătușe în urmă rămân
În frunte-i mereu muncitorul,
Prin lupte și jertfe o treaptă urcăm,
Stăpân pe destin e poporul
- 1953 - 1975 ”Te slăvim Românie”
Te slăvim, Românie, pământ părintesc
Mândre plaiuri sub cerul tău pașnic rodesc
E zdrobit al trecutului jug blestemat
Nu zadarnic, străbunii eroi au luptat
Astăzi noi împlinim visul lor minunat.
- 1975-1977 “Pe-al nostrum steag e scris Unire”, apare în perioada în care Nicolae Ceaușescu era președinte
- 1977-1989 ”Trei culori cunosc pe lume”, a fost scris la inițiativa lui Nicolae Ceaușescu, după marele cutremur din acea perioadă
Multe secole luptară
Bravi şi ne-nfricaţi eroi
Liberi să trăim în ţară
Ziditori ai lumii noi.