Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

Tudor Monroe, românul care a compus imnul Cupei Mondiale din Qatar: "România e un loc al păcii, unde găsesc inspirația”

Tudor Monroe este singurul muzician român care a compus un imn al unui campionat mondial de fotbal. S-a întâmplat la Cupa Mondială de anul trecut, din Qatar. Tudor este născut la Zărnești, în județul Brașov. Dar și-a dorit succesul la scară mondială. Așa că și-a încercat norocul la Londra.

Cum succesul nu vine, însă, peste noapte, a fost nevoie de multă perseverență pentru a reuși. Pe Tudor l-am cunoscut la Euronews, chiar la momentul succesului din Qatar, în luna decembrie 2022. Se afla chiar în fața stadionului din Doha, unde urma să îi fie cântată piesa, înaintea finalei.

Tudor Monroe se implică în noi proiecte, după succesul de la CM Qatar

Am stat din nou de vorbă cu el zilele acestea, pentru că am vrut să aflăm ce s-a schimbat în viața lui. Și, așa cum ne-am așteptat, Tudor Monroe este deja implicat în proiecte noi, la nivel internațional. În prezent, lucrează la proiecte care au legătură și cu lumea cinematografiei. Viitorul Black Panther Wakanda 2026 este doar unul dintre ele.

Ca să reușești, e nevoie de muncă, de modestie și de perseverență.

-Tudor Monroe
VEZI GALERIA
3 imagini

În decembrie 2022, piesa compusă de Tudor Monroe, Ezz El Arab, a fost interpretată la ceremonia de închidere a Cupei Mondiale, înainte de marea finală dintre Argentina și Franța. Altfel spus, imnul compus de muzicianul român a fost ascultat de 1 miliard 500 de milioane de oameni, audiența oficială a evenimentului din acea seară.

”A fost probabil cel mai nebun moment din viața mea. În momentul în care am dat play la piesă și lumea cânta și era toată energia asta, m-am oprit, n-am mai înțeles nimic. Eram pur și simplu uimit și nu-mi venea să cred că se-ntâmplă asta, de la un moment în care spuneam ”Hai să facem o piesă!”, până la momentul în care ne-am trezit spunând <<Hai să dăm play la piesă!>>. A fost incredibil”, își amintește Tudor.

A plecat la Londra pentru a face carieră

Povestea lui Tudor a început la Zărnești, în județul Brașov. Are 25 de ani și și-a dorit întotdeauna să aibă o carieră în muzică. A studiat chitara și pianul. Apoi a îndrăznit să viseze că poate cuceri lumea. Și, într-un fel, chiar a făcut-o. A plecat la Londra, cu speranța că va reuși. Nu a fost deloc ușor, dar, în cele din urmă a meritat.

”Eu am plecat din România, în primul rând, pentru că mi se părea că am nevoie de o altă țară care să mă ajute să încerc treaba asta la scară mondială. Și mi se părea că Londra este locul potrivit. A fost o tranziție dificilă, în principiu, pentru că am ajuns aici și lumea era mare, nu știam pe nimeni! Este frustrant când știi ce vrei să faci, dar nu ai cui să prezinți nimic din ceea ce faci”, spune Tudor despre începuturile sale la Londra.

Ce înseamnă România pentru Tudor Monroe

Despre România, vorbește cu bucurie. Pentru că este mereu fericit să se întoarcă la familia sa din Zărnești. Succesul nu i-a schimbat felul de a fi. Tudor iubește în continuare lucrurile simple, de acasă, cum ar fi o plimbare prin natură, prin munții din zona Brașovului.

”Nu știu, România este întotdeauna locul ăsta de pace, în care dacă mă duc, pot să-mi adun gândurile, să mă inspir. Mie îmi place foarte mult natura și pentru mine România este locul ăsta care e un pic mai lent față de toate orașele astea nebune din Vest. Aici lumea e mai calmă, lumea e mai bună, mai blândă”, mărturisește Tudor.

La final, am vrut să aflăm ce înseamnă succesul pentru un tânăr de 25 de ani, care se bucură deja de succes. De ce calități ai nevoie pentru a reuși? Care este cel mai important lucru de care trebui să ții cont?

 ”În primul rând, munca! Mi se pare cel mai important lucru! Apoi disciplina și să fii cumva modest, asta este foarte important. Și constanța. Trebuie întotdeauna să fii constant!”, spune Tudor Monroe.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE