Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

Zeci de diplomați de carieră de la Departamentul de Stat al SUA demisionează în ziua învestirii președintelui Trump

Zeci de diplomați de carieră și-au prezentat demisiile din cadrul Departamentului de Stat al SUA începând cu ziua de luni, după ce au primit instrucțiuni în acest sens de la consilierii președintelui ales Donald Trump, potrivit surselor The Washington Post.

Plecările forțate, menite să stabilească o ruptură decisivă față de administrația Biden, vor duce la un exod al veteranilor decorați ai Serviciului Extern, inclusiv John Bass, subsecretarul pentru management și subsecretarul în exercițiu pentru afaceri politice, și Geoff Pyatt, secretarul adjunct pentru resurse energetice, au declarat oficialii, care au discutat cu presa sub rezerva anonimatului.

Solicitarea demisiilor – aspect ce reprezintă prerogativa oricărei administrații viitoare - indică o dorință de a schimba rapid tonul și componența Departamentului de Stat, asta în timp ce Trump încearcă să răstoarne tabla de șah a diplomației globale. Printre prioritățile-cheie ale lui Trump se numără impunerea de tarife vamale radicale atât aliaților cât și adversarilor, încheierea războiului din Ucraina, consolidarea încetării focului în Gaza și deportarea a milioane de imigranți fără documente.

Vineri, echipa Trump a precizat că mulți dintre funcționarii de carieră ai departamentului care ocupă posturi de secretari adjuncți și alte poziții la nivel înalt nu vor mai fi chemați la posturi după ziua de luni.

Unii președinți aleg să păstreze un număr mai mare de diplomați de carieră în funcții pentru a asigura continuitate între administrații și pentru a nu crea un vid diplomatic până când viitorii diplomați primesc confirmarea Senatului.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE