Numărul celor care își doresc sa devină piloți comerciali s-a dublat în România, spre deosebire de 2019. Odată cu eliminarea restricțiilor de COVID-19, turismul revine la normal, iar aviația urmează aceeași cale. Chiar dacă cererea de piloți este mai mare decât în alți ani, companiile aeriene comerciale sunt mult mai drastice în ceea ce privește recrutarea.
Andrei este proaspăt absolvent al unei școli de aviație și se pregătește pentru angajare. Proaspeții absolvenți pot aștepta pâna la câțiva ani pentru a-și găsi un loc de muncă. Chiar dacă cererea pentru piloți a crescut, concurența, față de alți ani, este din ce în ce mai intensă.
Aviația își revine după pandemie
La Aeroclubul României, la finele anului 2019 erau înscriși peste 200 de cursanți, iar în prezent numărul aproape s-a dublat. În 2022 sunt inscriși 372 de cursanți care își doresc să ajungă piloți comerciali.
"Domeniul aviației își revine ușor în urma pandemiei. Se estimează că, până în 2024. lucrurile vor revina la normal. Într-adevăr, standardele au crescut, piloții sunt mai greu angajați, cu interviuri mai drastice", spune Andrei Obadă, pilot absolvent.
Școala de aviație are mai multe module, dar presupune si o serie de testări medicale și psihologice. Primul modul este cel teoretic, urmat de 50 de ore de zbor.
Cât costă să devii pilot
"Astăzi ne vom pregăti în prima fază pentru zborul ce urmează a fi efectuat cu elevii noștri. Acum ne aflăm în faza de pregătire a aeronavei pentru zbor", a precizat instructorul Ștefan Panait.
După cele 50 de ore de zbor, cursanții obțin licenta de pilot privat. Urmează pregătirea pentru următoarea licență, cea necesară pentru a deveni pilot de linie. Iar în final, specializarea pe tipul de aeronavă care urmează să fie pilotat. E nevoie de minim 2 ani și până la 80 de mii de euro.
Chiar dacă România are instructori experimentați, are probleme cu resursele. Cursurile de zbor cu avion cu două motoare de la Școala Superioară de Aviație Civilă au întarziat câteva luni, din cauza unor probleme de mentenanță. Așa se face că, de multe ori, elevii aleg să plece din țară în străinătate, în țări precum Grecia sau Ungaria.
Chiar dacă profesia de pilot este una dintre cele mai palpitante, cea mai mare problemă a proaspeților absolvenți este viitorul - perspectivele pe care industria le oferă, un domeniu foarte volatil în care unii dintre piloți nu reușesc să își găsească un loc stabil de munca imediat.