Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

Ylva Johansson, despre aderarea României și Bulgariei la Schengen în 2023. ”Cred în continuare că este posibil”

Obiectivul Comisiei Europene este în continuare de a avea o decizie privind extinderea Schengen și de a primi România și Bulgaria în acest an în spațiul de liberă circulație, a declarat comisarul european pentru Afaceri Interne, potrivit Agerpres. De asemenea, Ylva Johansson consideră că ”este posibil” ca România și Bulgaria să intre în Schengen anul acesta.

”Cred în continuare că este posibil. Nu suntem acolo încă. Dar sunt în contact foarte strâns cu statele cele mai implicate şi, bineînţeles, cu preşedinţia spaniolă", a precizat Ylva Johansson în cadrul conferinţei de presă comune cu ministrul spaniol de Interne, Fernando Grande-Marlaska,la sfârşitul reuniunii Consiliului Justiţie şi Afaceri Interne.

Ministrul spaniol de Interne a promis că Madridul va face tot posibilul pentru ca un vot privind aderarea României și Bulgariei la Schengen să aibă loc până la sfârșitul anului.

”Pot să mă angajez că noi avem dorinţa şi sprijinul Comisiei ca înainte de 31 decembrie România şi Bulgaria să fie membre depline ale spaţiului Schengen. Ce pot promite este că vom lucra neobosit pentru a face ca acest lucru să se întâmple.

Dacă acest lucru nu se va întâmpla, nu va fi pentru că nu am muncit pentru asta sau nu am discutat cu toate statele membre pentru a obţine o Europă mai puternică, care include România şi Bulgaria în zona Schengen", a spus Grande-Marlaska, conform sursei citate.

”Ceea ce pot garanta este că vom face tot posibilul pentru a încerca să facem ca acest lucru să se întâmple în acest an", a adăugat el.

Întrebată cum comentează faptul că ministrul de Interne al Bulgariei s- adeclarat încrezător în privința unei decizii favorabile aderării la Schengen în acest an, Ylva Johansson a punctat că şi ea a simţit că statele UE sunt pregătite pentru acest lucru.

”Eu am avut în Consiliu o senzaţie că suntem pregătiţi pentru a lua decizia în acest an. Poate şi ministrul bulgar de interne a simţit acelaşi lucru. Nu am avut promisiuni, dar am simţit acest lucru”, a mai spus comisarul european pentru Afaceri Interne, conform Agerpres.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE