Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

Ce este West Nile, care sunt simptomele și cum poate fi prevenită infecția

West Nile este un virus transmis prin înțepătura de țânțar infectat și care poate cauza boli neurologice la persoanele infectate. Cazurile apar în timpul sezonului țânțarilor, care începe vara și continuă până în toamnă. În prezent, nu există un vaccin pentru a preveni îmbolnăvirea, însă oamenii se pot apăra de virus prin respectarea unor măsuri de protecție.

Transmiterea infecției cu West Nile

Nu toți țânțarii sunt cunoscuți ca fiind purtători ai virusului West Nile. Oamenii de știință au identificat în mod specific specia Culex ca fiind cea responsabilă de răspândirea virusului.

Țânțarii Culex au o dimensiune de 4-10 mm, sunt de culoare maronie și nu au niciun model specific pe corp. Se deosebesc de ceilalți țânțari europeni datorită proboscisului (mica lor "gură" care mușcă). De asemenea, picioarele lor nu au aceleași modele de inele palide și întunecate, iar abdomenul lor rămâne rotunjit în loc să fie plat.

Simptomele infectării cu virusul West Nile

Aproximativ 80% din persoanele infectate cu virusul West Nile nu prezintă simptome, însă sunt câteva semne care pot indica faptul că este necesară prezentarea la medic, pentru a confirma diagnosticul:

  • febră;
  • durere de cap intensă;
  • dureri musculare;
  • vărsături;
  • erupţii cutanate.

Cazurile severe afectează în special persoanele cu vârsta peste 60 de ani, care prezintă boli cronice (cancer, diabet, hipertensiune, boala renală cronică). În acest caz, pot să apară:

  • rigiditate a gâtului;
  • sensibilitate crescută la lumină;
  • convulsii;
  • frisoane;
  • oboseală cronică;
  • slăbiciune musculară.

Cum se tratează infecția cu virusul West Nile

Nu există niciun tratament specific pentru infecția cu virusul West Nile, iar antibioticele nu sunt recomandate pentru a trata infecția.

Medici recomandă odihnă, consumul de lichide și medicamente pentru tratarea durerilor. În cazurile severe, medicii pot decide internarea, pentru ca pacienții să primească fluide intravenoase, medicamente pentru durere și îngrijire medicală.

Cum poate fi prevenită infecția cu virusul West Nile

Deși nu există un vaccin prin care să poată fi prevenită îmbolnăvirea, respectarea unor măsuri de protecție poate reduce șansele de infectare:

  • evitați expunerea la ţânţari: purtați haine cu mâneci lungi şi pantaloni lungi;
  • montați plase la ferestrele locuințelor pentru a împiedica pătrunderea insectelor în casă;
  • limitați deplasările în zone cu multă vegetaţie şi umiditate ridicată (parcuri, păduri, ape stătătoare etc.);
  • dacă mergeți în astfel de zone, folosiți substanțe repelente de țânțari;
  • eliminați bălțile de apă din jurul gospodăriilor;
  • îndepărtați recipientele/obiectele care favorizează acumularea apei și a gunoiului menajer (găleți, ligheane, vase cu apă).

West Nile și donarea de sânge

Specialiștii CDC (Centrul pentru Prevenirea și Controlul Bolilor) din SUA precizează că virusul se poate transmite prin transfuzia de sânge, însă șansele ca acest lucru să se întâmple sunt foarte mici.

Aceștia recomandă, de asemenea, ca persoana diagnosticată cu West Nile să nu doneze sânge timp de 120 de zile.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE