Instaurarea legii marţiale de către Vladimir Putin în teritoriile anexate din Ucraina arată că ucrainenii nu vor să se alăture Rusiei, contrar afirmaţiilor preşedintelui rus, a afirmat joi purtătorul de cuvânt al diplomaţiei americane, Ned Price, transmite Agerpres.
„Preşedintele Putin a anexat aceste regiuni spunând că există persoane în acele regiuni care căutau cu disperare să fugă din statul ucrainean încât doreau să se alăture Rusiei. În prezent, Putin dezvăluie această minciună instaurând legea marţială”, le-a declarat Ned Price jurnaliştilor.
Miercuri, preşedintele rus Vladimir Putin a decretat legea marţială în cele patru provincii ucrainene pe care le-a anexat luna trecută, Doneţk, Lugansk, Zaporojie şi Hers
Putin a justificat impunerea legii marţiale în acele provincii anexate prin faptul că responsabilii de la Kiev refuză în continuare să negocieze cu Rusia şi că „bombardează” populaţia civilă în respectivele regiuni.
„Ei trimit grupuri de sabotori pe teritoriul nostru'', a mai spus preşedintele rus, menţionând în special acţiuni „teroriste” precum atacul asupra podului Crimeii şi asupra unor „infrastructuri nucleare”, fără a le preciza.
El a decretat şi o „mobilizare economică” în opt regiuni învecinate Ucrainei, inclusiv în Crimeea anexată în 2014, precum şi restricţionarea deplasărilor în şi în afara acestor regiuni.
Pe de altă parte, potrivit aceluiaşi decret, în districtul federal unde se află şi capitala Moscova este instituit un regim de alertă consolidat.