Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a publicat prognoza meteo pentru perioada 7 aprilie – 5 mai 2025. Vremea aduce surprize, mai ales în prima parte a intervalului, când temperaturile vor fi cu mult sub media obișnuită a lunii aprilie.
Vreme rece și ninsori înainte de Florii
În săptămâna 7–13 aprilie, adică înainte de Duminica Floriilor, temperaturile se mențin anormal de scăzute pentru această perioadă. Maximele vor varia între 0 și 9 grade Celsius, iar minimele vor coborî până la -7 grade, mai ales în zonele depresionare.
Vor fi ninsori locale în zonele montane și pe arii restrânse în Transilvania, iar în sudul țării sunt posibile episoade de lapoviță și ninsoare. Vântul va sufla cu intensitate, în special în Banat, Moldova, pe litoral și în zonele montane înalte, amplificând senzația de frig.
Vremea începe să se încălzească de Florii
Spre sfârșitul săptămânii, chiar de Florii (13 aprilie), vremea va începe să se îmbuneze. Temperaturile vor urca ușor, semn că primăvara își reintră în drepturi. Cu toate acestea, regimul pluviometric va rămâne scăzut în vest, sud și centru, iar în restul țării va fi apropiat de normalul perioadei.
Paște cald, cu temperaturi peste medie
În săptămâna Paștelui ortodox (14–20 aprilie), vremea se va schimba radical. Meteorologii anunță temperaturi mai ridicate decât media perioadei în majoritatea regiunilor, cu valori semnificativ mai mari în nord-vest.
Deși ne vom bucura de o vreme mai caldă, cantitățile de precipitații vor fi sub normal în est, sud și centru, ceea ce înseamnă o probabilitate redusă pentru ploi în perioada sărbătorilor pascale.
Vreme stabilă de 1 Mai
În săptămâna premergătoare zilei de 1 Mai (28 aprilie – 5 mai), temperaturile se vor menține în jurul valorilor obișnuite pentru această perioadă. Meteorologii estimează o vreme stabilă, cu un regim termic apropiat de normal și precipitații ușor sub media multianuală în cea mai mare parte a țării.