Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

Votul în care românii își pun speranțele. Oamenii au așteptat deschiderea urnelor și au votat încă de la prima oră

Românii își decid viitorul acasă și în Europa. Pentru unii, responsabilitatea a fost atât de mare încât s-au așezat în fața urnelor înainte de deschidere, mai ales că au vrut să ajungă și la slujba de duminică. 

Doi soți din București au mers de mână să voteze. De la aleși își doresc lucruri simple.

”La vârsta noastră, să fie oameni de treabă și să își facă datoria”, a spus soțul. 

”Dacă e om cumsecade, e important și să aibă grijă de populație”, a precizat soția. 

În țară, oamenii s-au așezat în fața secțiilor înainte de deschidere. Doamna Ofelia are 75 de ani și este din Iași. A trecut pe la urne înainte de slujba de duminică.    

Ofelia Filote, 75 de ani: ”Am venit să votez ca cetățean român și cu bună conștiință pentru nepoții mei, pentru nepoatele mele din Canada poate totuși se vor gândi și se vor întoarce. (Reporter: Ați votat de fiecare dată?) Da, nici nu mai am loc pe buletin.”

”Să fie mai bine și peste patru ani, să nu regret pe cine am pus ștampila. Asta îmi doresc”, a spus o cetățeană. 

Printre cei care s-au trezit de dimineață să meargă la vot au fost și tineri.

 ”Cu cât mai multe voturi, cu atât un viitor mai bun”, a spus o tânără. 

Elena a votat pentru viitorul fiicelor ei. Și-ar dori politicieni mai responsabili.

”Să nu mai absenteze atât de mult, sunt cam codași pe partea asta. Sunt multe de făcut în România și pare că sunt destul de absenți”, a mai spus un cetățean. 

Românii au mesaje și pentru cei care vor să ne reprezintă în Europa.

Alegerea ne aparține fiecăruia dintre noi, important este să mergem la vot. 

Calendarul alegerilor din 2024

Alegerile 2024 în România au o miză importantă. Românii vor fi chemați la urne să aleagă primarii, consiliile locale/județene, europarlamentarii, parlamentarii și președintele României.

Coaliția a stabilit calendarul alegerilor din 2024 în România. Alegerile locale și cele europarlamentare au fost comasate, iar alegerile prezidențiale au fost devansate.

  • 9 iunie 2024 - alegeri locale și alegeri europarlamentare;
  • 15 și 29 septembrie 2024 - alegeri prezidențiale (surse);
  • 8 decembrie 2024 - alegeri parlamentare.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE