Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

Vot pentru reducerea poluării până în 2030 în Berlin. Referendumul propune trecerea la mașini electrice în următorii șapte ani

Locuitorii din Berlin vor ca orașul lor să devină neutru din punct de vedere al emisiilor de carbon până în 2030. Asta înseamnă, printre altele, renunțarea la mașini pe carburanți precum și închiderea centralelor pe cărbune.

Un referendum prin care se impune noul termen va avea loc duminică, pe 26 martie. Votul popular ar putea impune autorităților să reducă emisiile de carbon din oraș cu 95% până în următorii șapte ani. Termenul inițial stabilit de autoritățile germane pentru eliminarea emisiilor nocive este 2045.

”Desigur, acesta este un obiectiv foarte ambițios, suntem conștienți de acest lucru și nu va fi ușor, dar criza climatică reprezintă o provocare și mai mare,” a declarat Jessamine Davis, susținătoare a referendumului.

Autoritățile spun că investițiile ar duce la falimentul bugetului local

Renunțararea la emisiile de carbon înseamnă caprintre altele ca locuitorii  să treacă la mașini electrice și să renunțe la centrale pe cărbuni. Uniunea Creștin-Democrată de centru-dreapta se opune referendumului din Berlin care propune devansarea termenului. Totuși, dacă în urma consultării populare, obiectivul va fi schimbat atunci autoritățile vor fi obligate să țină cont de opinia locuitorilor din Capitala Germaniei.

”Legea pe care berlinezii ar trebui să o voteze nu este o politică serioasă în materie de climă. Este un pachet plin de surprize despre care nici măcar inițiatorii nu știu ce conține,” a explicat Stefan Evers, deputat creștin-democrat.

Până acum, cea mai mare provocare pentru cei care sunt în favoarea referendumului va fi atingerea unui prag de prezență de 25% din totalul de 2,4 milioane de alegători cu drept de vot. Partidul de guvernământ a propus creșterea bugetului pentru măsuri legate de climă cu până la 10 miliarde de euro. Autoritățile spun  că, dacă referendumul va trece, investițiile necesare ar duce la falimentul bugetului local. Se estimează că suma necesară pentru atingerea neutralității climatice este de 100 de miliarde de euro.   

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE