Grupul Volkswagen va investi până la cinci miliarde de dolari în producătorul american de mașini electrice Rivian, în cadrul unui parteneriat pentru a accesa tehnologia și software-ul necesar producerii vehiculelor electrice. Acțiunile Rivian au crescut cu aproximativ 50% în urma anunțului, însă cele ale Volkswagen au înregistrat un declin pe Bursa de la Frankfurt.
Prin parteneriatul cu compania germană, valoarea de piață a Rivian ar putea crește cu aproape șase miliarde de dolari, notează agenția Reuters.
Industria auto se confruntă cu o perioadă crucială, iar startup-urile ce produc mașini electrice se confruntă cu o încetinire a cererii, pe fondul creșterii ratei dobânzilor și a diminuării lichidităților. De asemenea, producătorii auto tradiționali fac eforturi să construiască vehicule alimentate cu baterii și dotate cu software avansat.
Investiția va oferi Rivian finanțarea necesară pentru a-și dezvolta SUV-urile R2, care urmează să fie lansate la începutul anului 2026, și crossoverele R3, a declarat RJ Scaringe, directorul executiv al Rivian, potrivit Reuters.
În plus, parteneriatul va permite Rivian să scadă costurile de operare prin valorificarea volumelor de aprovizionare, inclusiv cipuri și componente, a spus el.
De asemenea, producătorul german de automobile va investi două miliarde de dolari în acțiuni Rivian - câte un miliard de dolari în anii 2025 și 2026 - sub rezerva atingerii de către startup a anumitor etape importante. De asemenea, va acorda un împrumut de un miliard de dolari în 2026.
Chiar dacă înregistrează pierderi de aproape 40.000 de dolari odată cu fiecare vehicul livrat, Rivian a avut o poziție mai stabilă decât alte startup-uri care au fost nevoie să reducă prețurile sau să declare falimentul, inclusiv Fisker la începutul acestei luni.
Parteneriatul VW - Rivian, efect neașteptat pe bursă
Acţiunile Volkswagen au scăzut miercuri dimineaţă, în condițiile în care cel mai mare producător auto european a anunțat că va investi până la cinci miliarde de dolari ca parte a societăţii mixte cu firma americană Rivian Automotive Inc, conform Agerpres.
La Bursa de la Frankfurt acţiunile VW înregistrau un declin de 1,4%. Anunţul indică valoarea activelor Rivian în software, un domeniu în care Volkswagen este în urmă, în condiţiile în care subsidiara sa de software, Cariad, înregistrează de ani de zile pierderi.
Totuşi, analiştii de la Bernstein susţin că investitorii sunt îngrijoraţi de valoarea investiţiei, în urma reducerii cheltuielilor de capital ale Volkswagen.
"Deşi tranzacţia are sens din punct de vedere strategic, credem că investitorii ar fi preferat ca VW să vândă active, nu să le cumpere," apreciază analiştii.
În urma înfiinţării societăţii mixte, Volkswagen va avea acces direct la tehnologia Rivian pentru vehicule electrice (EV), pe care o va implementa la maşinile sale electrice.