Președintele rus Vladimir Putin a propus Guvernului de la Moscova să organizeze anul viitor Jocurile BRICS (Brazilia, Rusia, India, China şi Africa de Sud), ca alternativă la Jocurile Olimpice de la Paris 2024, relatează AFP, citată de Agerpres.
Liderul de la Kremlin i-a dat termen până la 1 iunie premierului rus Mihail Mişustin pentru a prezenta propuneri privind Jocurile BRICS. De altfel, acest subiect ar urma să fie discutat cu ocazia summitului BRICS, care va fi organizat la Johannesburg în luna august. Putin ar putea participa la reuniune.
La începutul lunii mai, Vladimir Putin i-a acuzat pe oficialii organizaţiilor sportive internaţionale că ”aduc prejudicii Mişcării Olimpice internaţionale”, fiind de părere că sportul ar trebui să servească drept punte între popoare şi ţări, ”mai ales atunci când sunt conflicte”.
Inițiativa privind Jocurile BRICS aparține ministrului rus al Sporturilor. De altfel, Oleg Matîţin a propus în martie organizarea primelor Jocuri ale Organizaţiei de Cooperare de la Shanghai (OCS), care integrează state precum China, India, Pakistan şi republicile centro-asiatice.
"Misiunea noastră comună ar trebui să fie aceea de a face tot posibilul pentru ca sportivii şi marile competiţii internaţionale să nu fie obiectul jocurilor politice, iar acest lucru este posibil doar în condiţii de egalitate şi respect între toţi participanţii", a spus oficialul rus.
Rusia ar fi vrut să participe la Jocurile Olimpice de la Paris
Rusia şi-a apărat cu fermitate dreptul de a participa la Jocurile Olimpice de la Paris, în ciuda faptului că Ucraina şi ţările occidentale se opun acestui lucru din cauza intervenţiei militare în Ucraina.
Comitetul Olimpic Internaţional (CIO) a aprobat, în luna martie, participarea sportivilor ruşi şi belarusi ca neutri la competiţii internaţionale, dar a respins-o pe cea a echipelor naţionale şi a sportivilor care susţin războiul sau aparţin unor cluburi legate de Armată şi forţe de securitate, precum ŢSKA Moscova.