Înființată în 2011, trupa Pinholes a oscilat de-a lungul timpului între alternative, post-rock, art-rock și shoegaze, reușind să creeze un sunet unic, definit de haos controlat și dinamism.
Un punct culminant al carierei recente este "Flori de mucegai Partea 1”, un album lansat în primăvara anului 2023, care prezintă piesele preferate ale trupei într-un format exclusiv pe vinil.
La 13 ani de la înființare, Pinholes rămâne greu de descifrat. Muzica și versurile trupei integrează zgomotul a tot ceea ce s-a auzit până acum, fără a suna la fel.
“Începuturile mele muzicale pleacă din școala primară, unde în clasele I – IV am făcut vioară. Bunicul meu a fost lăutar, iar părinții mei au decis că trebuie să urmez aceeași carieră. După clasa a IV-a, părinții m-au dat la pictură și abia prin clasa a XII-a m-am reapucat de cântat. Mi s-a făcut pur și simplu dor. Dorul a fost activat și de faptul că am intrat într-o gașcă de băieți care cântau. Am tot umblat pe la sălile lor de repetiție și ușor am pus și eu mâna pe chitară și după ce m-am mutat în Iași, când am început facultatea, am început să fac parte din diverse formații locale”, a spus Vladimir Ivanov, solistul trupei Pinholes.
Trupa Pinholes, fondată din nevoia de exprimare artistică, combină pasiunea pentru muzică cu cea pentru fotografie: “Am fondat trupa Pinholes de nevoie, eu sunt genul de om care funcționează pe bază de muzică. Compuneam foarte mult, scriam foarte mult și simțeam nevoia să mă exprim prin muzică. Trupa am înființat-o cu fratele meu, Sergiu, și ușor au apărut și ceilalți membrii ai formației. Numele a fost dat de Adina Grădinaru, care la acea vreme cânta alături de noi. Toți făceam fotografii, unii din pasiune, alții profesional. Paul Grădinaru, toboșarul, de exemplu, lucra la Facultatea de Fotografie din Iași. Am studiat fotografia, nu am terminat facultatea, dar am învățat mai tot ce puteam să învăț legat de compoziție, de lumini, de portret. Muzical, fratele meu a încercat să facă o legătură și, după spusele lui, e viața văzută printr-o gaură de ac, adică totul e încețoșat, întunecat. Tehnica fotografică pinhole implică o expunere foarte lungă și obiectivul în sine e, de fapt, o gaură de ac.”
Evoluția sonoră a trupei Pinholes
Trupa și-a propus să exploreze și să îmbine diverse genuri muzicale într-o manieră autentică și să lase influențele să modeleze creația muzicală, fără a se încadra într-un singur stil: “Eu întotdeauna am considerat că tot ce compunem și tot ce cântăm este o construcție a tuturor influențelor și a întregii muzici pe care am ascultat-o fiecare dintre noi. Cu cât am înaintat, cu cât am evoluat, lucrurile au devenit mult mai complexe, pentru că și noi am vrut să nu ne blocăm pe un gen muzical. Am dezvoltat o paletă destul de variată de genuri muzicale.”
De la primul album, Zmei, lansat în 2013, trupa a navigat prin universul muzical cu o puternică dorință de cunoaștere: “Primul album a fost construit mai mult ca să ne facem plăcuți. Piesa “Avem un loc” e foarte simplă, e foarte directă și energică. Pe albumul Zmei, pe lângă piesele care erau foarte la îndemână pentru orice fel de ascultător, aveam și piese așa cum este “Poza”, care e nelipsită și astăzi din concertele noastre. Dar și piesa “Poza” a suferit transformări, a plecat de la o piesă foarte simplă și a ajuns la o piesă destul de complexă și din punct de vedere sonor, și din punct de vedere emoțional. Sound-ul propriu-zis e o încercare continuă de a descoperi sunete noi. Un aport foarte mare îl aduce Vlad Vârtosu, chitaristul. Instrumentul lui de bază nu este chitara, ci pedalbordul. Experimentând de la un album la altul, de la o piesă la alta, ne-am dori piese mai lungi, piese mai complexe din punctul de vedere al sunetului sau al compoziției. Mesajul să fie un pic mai profund.”
Pentru Vladimir, procesul de creație nu urmărește un tipar fix sau o rutină prestabilită, iar inspirația se manifestă uneori într-un mod imprevizibil și spontan: “Muzica pentru mine este o necessitate. Nu-mi propun neapărat să compun. S-ar putea să mă trezesc dimineața cu o linie melodică în cap și să o înregistrez rapid, ca să nu o uit sau s-ar putea să-mi vină idei de versuri și să le notez. S-ar putea în altă zi să mă așez în fața calculatorului și să-mi propun să compun. De obicei, acelea sunt cele mai nereușite, pentru că forțez lucrurile. Alteori lucrez la o piesă și îmi vine o idee de altă piesă. Nu există o formulă, nu există o regulă. Inspirația vine de nicăieri și de multe ori am fost norocos să păstrez, să înregistrez inspirația.”
Cinci albume de la patru membri (plus sunetistul) Byron
“Eu am și un album solo, l-am scos împreună cu trupa Byron. Au avut un proiect care se chema Solo Together, în 2016. Trupa Byron a decis că în anul acela să nu mai lanseze niciun album și László Demeter, basistul trupei, a venit cu propunerea ca fiecare membru să lanseze câte un album solo. Și eu, sunetistul formației, am lansat un album solo. Când am deschis folderul cu idei, am găsit peste 100 de schițe, de frânturi, de idei, de linii melodice, de ritmuri de chitară, de tobă. Aveam foarte mult material strâns pentru Pinholes. N-am mai reușit să leg piesele cu băieții de la Pinholes și le-am cântat împreună cu Byron.”
Pentru Vladimir, muzica este un refugiu și o modalitate de a face față provocărilor vieții. Artistul descrie cum momentele de singurătate sau depresia i-au alimentat procesul creativ, transformându-și trăirile interioare în melodii: “Cred că singurătatea, atacurile de panică, depresia m-au ajutat să compun. Dacă am o perioadă foarte bună, frumoasă, nu compun deloc, nu simt nevoia să compun. Dacă am o perioadă de burnout, dacă am probleme acasă sau se întâmplă ceva grav, simt nevoia să-mi scot emoția la suprafață, scriind muzică. Toate emoțiile sau toate problemele pe care le am în interior le exteriorizez prin muzică. Spectacolele noastre sunt destul de energice, se dă din cap, se mai trântește câte o chitară, se mai urlă.”
După ce trupa a împlinit 10 ani, membrii Pinholes au hotărât să marcheze acest moment prin lansarea unui album best of: “Din cauză că nu mai aveam hard discul cu sesiunile de pe primele două albume, am decis să ne adunăm într-un studio și să reînregistrăm piesele. Ca selecție, am ajuns la un numitor comun între ce ar vrea să asculte publicul și ce ne place nouă să cântăm. Piesele au fost lansate doar pe vinil. Volumul doi, la fel, o să fie doar pe vinil. E un cadou pe care ni l-am făcut.”
De la primele acorduri înregistrate alături de Bobi Dumitraș, până la creațiile muzicale alături de Ada Milea și Bobo Burlăcianu, alături de care a cântat în trupa “The Bread Pits”, Vladimir și-a conturat un traseu sonor cu înțelesuri multiple: “Bobi Dumitraș a venit la mine să înregistreze o piesă pentru o campanie anti-etnobotanice. Am înregistrat piesa, i-a plăcut cum am colaborat și peste o săptămână a venit cu Bobo Burlăcianu, colegul lui de la Fără Zahăr, ca să înregistrăm o linie melodică pentru o piesă. În timp, am mai înregistrat niște piese de la Fără Zahăr, după aceea Bobo Burlăcianu și-a făcut o formație care se chema The Bread Pits. Erau în trupă doar voce și tobe și i-am întrebat dacă au nevoie și de o chitară în trupă și m-am alăturat. Apoi m-am împrietenit și cu Ada Milea. După ce m-am mutat în București, Ada Milea, știind că eu fac sunet și cânt la bas, m-a chemat la Teatrul Nottara să lucrez cu ea la piesa “Alcool”. Într-o zi mi-am făcut curaj să o rog să cânte pe una dintre piesele de pe albumul Dorumetru, piesa se cheamă “Dispozitiv / Aparat de măsurat dorul”. Titlul albumului este luat de la Valentin Vârtosu, tatăl lui Vlad Vârtosu, chitaristul trupei. Valentin Vârtosu este unul dintre cei mai mari și mai buni sculptori din Republica Moldova. El are o serie de lucrări care se cheamă “Dorumetru” și i-am cerut să împrumutăm numele și a fost de acord. Dorumetrul lui Valentin Vârtosu pleacă de la ideea de dor de țară, de oameni care au plecat din Moldova. Dorumetrul nostru este bazat pe lucruri mult mai personale, dorul față de o persoană anume sau de un anumit sentiment. După ce i-am trimis Adei piesa ca să o înregistreze, mi-a refăcut toate versurile și îi mulțumesc pentru asta, pentru că altfel nu ar fi sunat la fel de bine. Și tot pe albumul Dorumetru aveam și o colaborare cu Bobo Burlăcianu, un cover al piesei “Scriu, rescriu și tremur”, de pe albumul Don Quijote al Adei Milea, unde piesa e cântată de Bobo Burlăcianu.”
Pinholes nu este doar o colecție de piese, ci o călătorie emoțională prin povestea lor de familie, o cronică de amintiri și imagini. Trupa pregătește un nou album, iar în centrul universului sonor se află bunicii lui Vladimir și o arhivă fotografică care păstrează istoria unui sat într-un mozaic de momente importante pentru familie: “Urmează să lansăm piesa Kin, compusă de Vlad Vârtosu. Lucrăm la următorul album, încă nu știm cum o să se cheme, dar albumul are la bază povestea bunicilor și a părinților. Toată povestea pleacă de la bunicii mei și ai lui Sergiu, fratele meu. Bunica noastră s-a implicat emoțional foarte tare în creșterea noastră, în educația noastră, iar bunicul nostru ne-a lăsat o arhivă fotografică care ține vreo 40 de ani, de prin anii 1960 până în anii 1990. El a fost fotograf profesionist și avem toată istoria satului, povestea lor și a părinților în fotografii. La ultima piesă lansată, “Al 3-lea divorț”, e o fotografie cu bunicii noștri care aleargă pe un câmp. Tematica există și ne tot ajutăm de ea.”
