Daniel Radu, cunoscut ca Dan Byron a înființat trupa de rock alternativ - progresiv byron în 2006. “Efemeride”, albumul lansat în 2023, reprezintă cel de-al optulea album al trupei. Înainte de byron, a mai cântat în trupe precum Agathodaimon, Kumm şi Urma.
Când spun Byron, nu am cum să nu mă gândesc la Lordul Byron. El a avut o viață tumultoasă, dar și Dan Byron a avut o viață muzicală tumultoasă. De-a lungul timpului, a existat o abundență de experiențe muzicale.
A început să studieze vioara la vârsta de șase ani: “Părinții mei erau foarte săraci și au reușit cu greu să își cumpere un apartament de trei camere când mă nășteam eu, în cartierul Pantelimon. Ei, până atunci, au locuit într-o garsonieră care era ca o cutie de chibrituri. În anii '80 nu era vreo mare fericire, pentru că sărăcia era lucie, în special în Pantelimon. Atunci, părinții mei s-au gândit că ar fi bine să ne găsească, mie și fratelui meu, câte o ocupație care să ne țină departe de maidan și muzica a fost una dintre opțiuni. Nu voiam să studiez la vioară, pentru că îmi mânca din copilărie. Eu în fiecare zi trebuia să exersez și nu aveam voie să mă duc la joacă sau să fac altceva până nu studiam. Acum, ca adult, înțeleg necesitatea de a repeta la instrument, ca să poți să-l stăpânești, dar în momentul acela nu înțelegeam. După câțiva ani de studiu, a început să îmi placă vioara”, a spus Dan Byron.
Începutul parcursului muzical
Mai târziu, îndrumat de tatăl său, a continuat cu flautul. Muzica a devenit pasiune în perioada când era elev al Liceului Militar, după ce a mers la un concert al trupei Jethro Tull. Tot în timpul liceului a învățat să cânte la pian și la chitară. Mai târziu, a studiat Pedagogie și Compoziție la Conservator: “În clasa a 5-a am început să studiez flautul, pentru că ai mei se gândiseră să-mi facă un viitor. Pe vremea aceea era foarte complicat cu serviciile și foarte multe erau plătite foarte prost. Atunci, părinții s-au orientat să ne trimită, pe mine și pe fratele meu, la Liceul Militar. Armata era o chestie sigură. Însă și-au dat seama că am o problemă pentru că eu studiam vioara, iar în fanfară nu există vioară, nu există instrumente cu coarde. De aceea m-au mutat la flaut. Tatăl meu s-a gândit că eu, fiind cel mai înalt din clasă, aș fi putut fi mutat la un instrument mare, așa cum e tuba, și a hotărât să studiez la cel mai mic instrument de suflat care există în fanfară - flautul.
În clasa a 9-a, fiind la Liceul Militar, stând în internat, la un moment dat m-am dus la magazie. Aveam un coleg care lucra la magazie și i-am zis să-mi dea și mie o chitară pe care nu o folosea, ca să învăț să cânt. Mi-a împrumutat o chitară, apoi m-am dus la bibliotecă și mi-am luat manualul Metoda de chitară pentru începători și am învățat singur.
Colegul meu de bancă, care era rocker declarat, mi-a zis într-o bună zi să mergem la un concert pe stadionul Dinamo să vedem Paradise Lost. Nu aveam bilete și nu aveam nici bani, însă am mers, am sărit niște garduri și am ajuns, în cele din urmă, sub tribună, de unde am găsit un traseu care ducea pe stadion. Pe mine nu m-a impresionat concertul, eu ascultam Queen pe vremea aceea. A doua zi era concert Jethro Tull, pe care nu îi ascultasem niciodată, dar știam că au un solist vocal care cântă la flaut. Drept urmare, mi-am zis că așa ceva trebuie să văd. Am ajuns din nou sub tribună și apoi pe stadion, iar concertul acela m-a terminat definitiv. Și plecând de la concert, singur pe străzi până în Militari, am avut timp să mă gândesc la ce vreau să fac, la ce am înțeles și de ce.”
Însă astăzi, instrumentul de care se ajută cel mai mult în momentul în care compune o piesă este… mintea: “Am făcut treaba asta de atât de multă vreme, încât m-am lovit deseori de un prag. Dacă folosești același gen de abordare, la un moment dat n-ai cum să nu te învârți în cerc și să nu ajungi la același gen de acorduri pe care le cânți, să ai același gen de structură, pentru că vrei, nu vrei, dacă tu te apuci să cauți pe chitară chestii noi, până la urmă mâna ajunge în aceleași locuri. E o memorie musculară care te duce pe aceleași cărări, iar tu nu vrei asta. De aceea e bine să te muți la un alt instrument sau să încerci să o iei din alt punct. Lumea întreabă tot timpul cu ce începi. Sunt mulți care încep cu versurile, dar sunt multe alte puncte din care poți s-o iei. Poți s-o iei cu acordurile, spre exemplu. Cum ar fi să poți să scrii niște acorduri pe o hârtie și după aceea să pui mâna pe chitară. Sau poți să începi de la un ritm. Nu trebuie neapărat să începi cu ceva evident.
Dan Byron, parte din trupa Kumm
“M-am cunoscut cu Oigan la festivalul de la Sighișoara în 1996. Eu cântam alături de câțiva oameni care se adunaseră în jurul lui Mihai Plămădeală, care cânta la blockflote și care era foarte pasionat de perioada medievală. Acolo, am cântat și pe stradă, am avut vreo două concerte și la unul dintre ele, Oigan și Ian, care pe vremea aia aveau trupa Talitha Kumi, au făcut percuție. Auzisem foarte multe legende despre el cum că ar cânta ore în șir la chitară,, inclusiv Jethro Tull și cred că atunci l-am auzit prima oară cântând de capul lui. Ulterior, ne-am reîntâlnit în 2 Mai și ne-am dat seama că, deși nu am cântat împreună niciodată, știind aceeași muzică și ascultând aceleași trupe, putem să cântăm împreună pe loc. În 1998, el își făcuse Kumm, înregistrase un demo și venea la București să împartă demo-ul respectiv pe la diverse cârciuri, cluburi și stătea la mine. Între timp, eu am început să mă duc la Cluj și am intrat în gașcă. În 2001, am intrat în Kumm, deși până atunci cântam la aproape toate concertele lor, veneam invitat la câte o piesă. La un moment dat, ei și-au pus problema cum să facă să evolueze ca trupă, iar unul dintre lucrurile la care s-au gândit a fost prezența unui front men. Oigan era potrivit din punctul meu de vedere, dar el avea prea multă treabă pe scenă. În primul rând era chitarist, în primii doi ani era și basist. Apoi m-am mutat la el, la Cluj.”
Cum a ajuns la numele trupei - byron
“În '98 mă apucasem să construiesc o trupă împreună cu un tip pe care îl cunoscusem în cancelarie. Eram profesor de muzică, aveam 19 ani, iar el venise să o înlocuiască pe profesoara de matematică. Predam la o școală din Rahova. Împreună cu Cristi Răducanu, toboșarul, ne-am apucat să facem o trupă. Repetam în Drumul Taberei, în subsolul blocului lui. La un moment dat, cred că Felix Bârcă, chitaristul, a venit cu un formular, pentru a ne înscrie la un festival, însă noi nu aveam un nume. Până seara am ales numele trupei - Byron, pentru că eu citeam Byron. Nu, nu pot să zic că mi-a plăcut, dar există un amănunt care nu trebuie scăpat din vedere. Eu îl citeam în română, citeam o traducere, în plus aveam o anumită vârstă, poate nu înțelegeam anumite subtilități. Ce știam despre Lordul Byron era că fusese un rebel și, citind câte ceva despre el, mi-am dat seama că dacă ar exista un superstar rock, cam așa ar fi.
Îmi amintesc că primul album pe care am apărut a fost al proiectului RA, al lui Rusu Andrei, unde eu am cântat majoritatea părților de voce. La un moment dat m-a întrebat cum mă trece pe album și cred că i-am spus să mă treacă Byron, însă el m-a trecut Dan Byron. Din acel moment, mi s-a spus Byron. Am ajuns să fac o trupă care se numește byron în urma unei porecle care mi-a fost dată de altă trupă.”
Efemeride, cel mai recent album al trupei byron
În 2023, trupa byron a lansat cel de-al 8-lea album, Efemeride: “Eu vorbesc foarte mult despre ceea ce mi se întâmplă, despre ceea ce trăiesc. De multe ori mi se întâmplă să-mi propun tematici, care să aducă alt înțeles în cântece. În ultima vreme am fost preocupat de practici care să mă ajute să trec peste anumite stări, cum ar fi meditația. Albumul începe cu o piesă care este despre meditație. Meditația este un mijloc de a ne face să fim mai prezenți, un exercițiu care ne ajută să fim mai prezenți.
Iar albumul se termină cu În infern, care este o piesă pe care eu am scris-o când aveam cele mai mari anxietăți pe care le-am avut vreodată. Nu mă apucasem încă de meditat. Bineînțeles că în momentul în care m-am apucat de meditat mi s-a schimbat complet perspectiva. Nu semăna deloc cu ce credeam eu despre meditație. Piesa a rămas pentru că a plăcut foarte mult. Pentru mine a fost o modalitate de a trece anxietatea pe hârtie ca să scap de ea.
În februarie 2020 am făcut un challenge, chiar înainte de pandemie. Am scris 10 piese în luna respectivă și fiecare piesă trebuia să fie terminată până la sfârșitul unei zile. Probabil că anxietățile respective erau inclusiv provocate de presiunea pe care o puneam pe mine ca să scriu.”
Relația cu scrisul, o relație “love-hate”
“Îmi place să scriu, dar câteodată nu-mi place s-o fac. Îmi place să scriu cântece, dar și cu asta am love-hate câteodată și mă străduiesc să nu am, pentru că totuși e chestia pe care o fac în mod principal. Mi-ar plăcea, la un moment dat, să scriu o carte, dar mai presus de asta mi-ar plăcea să să scriu o carte, dar nu știu. Îmi place foarte mult să citesc și îi admir foarte mult pe oamenii care reușesc să ducă la capăt un proiect așa de ambițios.”
Din dragostea pentru citit, Dan Byron a lansat un BookClub: “Am zis să ne adunăm mai mulți oameni și să vorbim despre ce citim. Și ca să putem vorbi coerent despre ce citim, ar trebui să citim același lucru. Eu am propus să citim o carte pe lună. Bineînțeles că mi-aș dori să citim mai mult decât o carte pe lună.”
Cei care își doresc să se alăture Bookclubului trebuie să completeze un formular pe blogul său.
