USR va depune o moțiune simplă împotriva ministrului Educației, Sorin Cîmpeanu, pe care îl consideră „ministrul anti-România educată”, a anunțat marți președintele interimar al partidului, Cătălin Drulă.
„Biroul Naţional a decis astăzi, în şedinţă, că vom depune o moţiune simplă împotriva ministrului Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, ministrul România anti-educată, ministrul în mandatul căruia 40.000 de elevi nu s-au înscris la Bac, mininstrul în timpul căruia a crescut rata de abandon, care nu a fost în stare să extindă programele 'Masă caldă în şcoli' şi 'Şcoală după şcoală', ministrul care ridică din umeri când vorbim de rezultatele la testele PISA, ministrul care protejează plagiatele în loc să fie un gardian al integrităţii academice", a declarat liderul interimar al USR, într-un live pe Facebook de la Palatul Parlamentului.
În afară de ministrul Sorin Cîmpeanu, Cătălin Drulă i-a mai acuzat că „nu se supun controlului parlamentar” pe Sorin Grindeanu (ministrul Transporturilor), Lucian Bode (ministrul de Interne) și pe Adrian Câciu (ministerul Finanțelor)
Potrivit lui Drulă, care a fost ministru al Transporturilor în guvernul condus de Florin Cîțu, Sorin Grindeanu a anulat mai multe proiecte de infrastructură începute de acesta, precum Lugoj-Deva 2, Craiova-Lugoj sau Târgoviște-Sinaia.
De asemenea, liderul interimar al USR subliniază că ministrul Bode a permis „măcelăria” codului rutier, „în țara cu cele mai multe victime în accidente rutiere”, în timp ce ministrul Finanțelor, care „trebuie demis”, a refuzat inițiativa USR de a reduce TVA-ul la carburant.