Uniunea Europeană va avea o abordare „pragmatică” față de noua administrație a lui Donald Trump, însă va fi pregătită „mereu” să-și apere interesele strategice în cazul oricărei măsuri nejustificate, a declarat marți Ursula von der Leyen, președintele Comisiei Europene, potrivit Euronews.com.
Șefa Executivului comunitar a expus modul în care oficialii de la Bruxelles vor aborda relația cu Statele Unite în următorii patru ani.
În timpul campaniei sale electorale, Donald Trump a amenințat că va impune tarife vamale în cazul produselor străine și că va schimba în mod drastic modul în care sunt alocate ajutoarele pentru Ucraina, ceea ce a declanșat un semnal de alarmă în Uniunea Europeană. Cu toate acestea, președintele republican și-a nuanțat declarațiile amenințătoare odată cu preluarea mandatului.
„Miza este mare pentru ambele părți”, a afirmat președintele Comisiei Europene la Forumul Economic Mondial de la Davos, Elveția.
„Prima noastră prioritate va fi să ne implicăm din timp, să discutăm interesele comune și să fim pregătiți să negociem. Vom fi pragmatici, dar ne vom susține întotdeauna principiile. Să ne protejăm interesele și să ne susținem valorile - aceasta este calea europeană”, a adăugat Ursula von der Leyen.
- Ce ordine și decrete a semnat Trump în primele ore de mandat: TikTok, „păsuit”, retragerea din OMS și din Acordul Climatic de la Paris
- Discursurile lui Trump, din ziua inaugurării: ce afirmații nu se potrivesc cu realitatea
- Reacțiile politicienilor români după învestirea lui Donald Trump ca președinte al SUA
Șefa Executivului comunitar a făcut referire la instrumentele comerciale pe care Comisia le are la dispoziție pentru a contracara tarifele și cotele.
Ursula Von der Leyen, care pledează în favoarea unor relații transatlantice puternice, a descris SUA ca fiind unul dintre „cei mai apropiați parteneri” ai UE, cu legături economice profund interconectate, de la investiții și ocuparea forței de muncă la producția chimică și serviciile digitale. În opinia sa, aceste elemente ar trebui să contribuie la promovarea cooperării, mai degrabă decât a confruntării.
„Nicio altă economie din lume nu este atât de integrată cum suntem noi”, a spus Ursula von der Leyen, potrivit sursei citate.
Întrebată dacă UE și-ar putea permite să sprijine Ucraina în cazul unei retrageri americane, șefa Comisiei Europene a afirmat că blocul comunitar va face acest lucru în continuare „fără nicio îndoială”.
„Orice s-ar întâmpla în continuare, pentru noi este important ca Ucraina să rămână o țară independentă și că Ucraina este cea care decide asupra propriului teritoriu”, a menționat Ursula von der Leyen.
Discursul a reprezentat prima luare de cuvânt a Ursulei von der Leyen, după ce s-a îmbolnăvit de pneumonie, în formă severă, la începutul lunii ianuarie. Din acest motiv, Comisia a fost nevoită să anuleze toate întâlnirile externe și să delege atribuțiile, pentru scurt timp, către vicepreședintele executiv Teresa Ribera.
Absența sa de la Bruxelles a stârnit o dezbatere cu privire la un vid de putere într-un moment delicat pentru Europa, pe fondul tranziției desfășurate la Casa Albă. Marți, Ursula von der Leyen a încercat să se repoziționeze pe scena politică, chiar dacă nu a oferit nicio replică dură împotriva agendei naționaliste a lui Donald Trump, „America First”, care este în contradicție cu angajamentul UE față de multilateralism.
Șefa Comisiei Europene nu a făcut referire în mod direct la Donald Trump.
Cea mai critică afirmație a fost făcută în mod indirect, în momentul în care președintele Comisiei Europene a apărat acordul climatic de la Paris, la care președintele american a renunțat, încă o dată.
„Acordul de la Paris continuă să fie cea mai bună speranță a întregii omeniri. Europa va menține cursul și va continua să lucreze cu toate națiunile care doresc să protejeze natura și să oprească încălzirea globală”, a afirmat Ursula von der Leyen, potrivit sursei citate.
După ce Donald Trump a câștigat alegerile prezidențiale la 5 noiembrie 2024, Comisia Europeană a adoptat o abordare prudentă pentru a evita disensiunile cu noua administrație de la Washington. Executivul comunitar a reacționat la amenințările militare ale lui Trump față de Groenlanda, care aparține Regatului Danemarcei, și la încercările lui Elon Musk de a interveni în alegerile europene, primind o mustrare din partea Guvernului francez, care a cerut măsuri de reglementare mai rapide.
Echipa lui Von der Leyen încearcă să stabilească contacte rapide cu omologii lor de la Washington, deși nu a fost anunțată încă nicio dată pentru întâlniri.