Preşedintele Klaus Iohannis a declarat miercuri că România are nevoie securitate energetică, în contextul înmânării celor două scrisori de intenție privind împrumuturile acordate de US Exim Bank pentru unitățile 3 și 4 ale centralei nucleare de la Cernavodă.
”Avem nevoie de securitate energetică, dar securitatea energetică este posibilă numai dacă există disponibilitate energetică. Iar noi, în România, avem o ambiţie în plus şi acest lucru este important pentru români, pentru companiile din România”, a afirmat Klaus Iohannis, miercuri, la Sharm El-Sheikh, Egipt.
Președintele României a subliniat că „este o nouă abordare pentru a ne asigura că avem suficientă energie, pentru a dovedi că suntem independenţi energetic şi pentru a arăta că ştim cum să realizăm tranziţia verde, pentru că regenerabilele şi nuclearul împreună vor face posibilă renunţarea la combustibilii fosili”.
La rândul său, Premierul Nicolae Ciucă a precizat că România face paşi importanţi către independenţa sa energetică, printr-o tehnologie curată.
"Astăzi, la Conferinţa ONU privind schimbările climatice, a fost îndeplinită o etapă importantă pentru construirea reactoarelor 3 şi 4 ale Centralei nuclearoelectrice de la Cernavodă. În prezenţa preşedintelui României, Klaus Iohannis, şi a reprezentantului special al preşedintelui SUA pentru climă, John Kerry, Banca de Export-Import a Statelor Unite ale Americii s-a angajat să finanţeze cu 50 milioane de dolari faza a doua, de lucrări preliminare construcţiei celor două reactoare, şi cu 3 miliarde de dolari cea de-a treia fază, de realizare propriu-zisă a proiectului. Prin cele două scrisori de intenţie înmânate ministrului Energiei, Virgil Popescu, este asigurată aproximativ o treime din suma necesară construirii celor două reactoare de la Cernavodă, restul urmând a fi asigurat prin alte linii de finanţare", a scris Nicolae Ciucă, miercuri, pe Facebook.
Cum vor fi realizate reactoarele 3 și 4 de la Cernavodă
Șeful Executivului a dat detalii despre etapele realizării unităţilor 3 şi 4 ale centralei nucleare de la Cernavodă.
„Proiectul unităţilor 3 şi 4 este structurat în trei faze. Prima fază - etapa pregătitoare - va fi finalizată până la sfârşitul primului trimestru al anului viitor. Ce-a de-a doua fază, a lucrărilor preliminare, va fi demarată în martie-aprilie 2023 şi va fi finalizată în trimestrul al treilea din 2025. Faza a treia, de construcţie efectivă a celor două reactoare, se va încheia în 2030. Prin creşterea capacităţii sale de producere a energiei electrice în centralele nucleare, România face paşi importanţi către independenţa sa energetică, printr-o tehnologie curată, care este o soluţie alternativă pentru reducerea emisiilor nocive eliberate în atmosferă”, a explicat prim-ministrul.
De asemenea, premierul a subliniat că evenimentul reprezintă o nouă dovadă a legăturii strânse dintre România şi Statele Unite ale Americii, dezvoltată în cei 25 de ani de Parteneriat Strategic dintre cele două ţări.