Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

Casele mai mici de 150 de metri pătrați ar putea fi ridicate fără autorizație. În ce condiții și ce prevede viitorul cod al urbanismului

Cseke Attila a anunțat că viitorul cod al urbanismului, care se află în procedură de adoptare, ar urma să simplifice unele proceduri. Printre acestea se remarcă faptul că unele case și alte construcții ar urma să nu mai necesite autorizație de construire.

Vestea sună surprinzător, iar ministrul Dezvoltării a dat detalii și a spus că noul cod urmărește să simplifice pocedurile în cazul unor construcții. Respectivele construcții la care face referire Cseke Attila sunt casele cu suprafețe de cel mult 150 de metri pătrați, care să nu aibă mai mult de un nivel, terase, garaje și alte tipuri de clădiri.

De exemplu, el spune că o casă unifamilială, ridicată în mediul rural, cu o suprafaţă de până în 150 de metri pătraţi şi cu un singur nivel, ar putea să nu mai necesite anumite autorizaţii dar doar în cazul în care construcția este făcută pe baza unor proiecte întocmite de un specialist.

Unele case ar urma să nu mai necesite autorizație de construire

„Am vorbit despre categorii de construcţii, unele dintre ele care n-ar mai necesita autorizare de construire, pe baza unui simplu amplasament. Să vă dau un exemplu: o staţie de încărcare electrică a maşinilor. Astăzi, practic, trebuie să-l autorizez pentru că îl pui pe domeniul public. Dar ştim despre ce este vorba în practică. Și atunci, trebuie să simplificăm procedurile, nu să le încurcăm.

Alte tipuri de construcţii care vor putea fi construite pe baza unei notificări la primărie - terase, garaje, bucătării de vară, chiar şi case de o dimensiune mai mică în mediul rural - pe baza unui proiect întocmit de un specialist, adică de un proiectant sau de un arhitect, nu vorbim despre după cum vrea cetăţeanul.

Dar dacă ai un proiect de acest fel, cu semnătura specialistului şi aşa mai departe, notifici primăria, primăria se uită în planul urbanistic zonal şi de detaliu şi vede că se încadrează, adică acolo se pot construi case şi îmi doresc să construiesc case acolo, atunci îi dau liber şi nu mai fac această procedură actuală de certificat de urbanism şi autorizaţie de construire, care ţine luni întregi şi intră într-o birocrație inevitabilă. (...)

Dacă primăria nu este de acord, are posibilitatea, în 15 zile, să spună: trebuie să fii la certificat de urbanism sau autorizaţie de construire, urmărind procedura mai amplă, mai complexă. Deci autorităţile locale vor avea nişte pârghii pentru a mai degreva din această birocraţie", a spus Cseke Attila, după o discuție cu primarii din județul Prahova, citat de News.ro.

În ceea ce privește construirea unei case din mediul rural, este vorba despre cele unifamiliale, adică o cnstrucție care să aparțină unei singure familii, pe terenul acelei familii.

Ministrul susține că vor fi modificări și în ceea ce privește planurile urbanistice ale localităţilor, unde vor exista proceduri simplificate și avizări care să facă economie de timp.

„Prin acest cod al urbanismului, propunem nişte mecanisme prin care planurile urbanistice generale ale localităţilor - care astăzi, de la 4, 5, până la 7, 8 ani, până obţii toate avizele pentru că trebuie să obţin toate avizele de la toate ministerele de resort - vom elimina această avizare în cascadă, în care te duci separat după fiecare aviz, te duci la următorul şi la al cincilea îţi expiră primul aviz, pentru că se întâmplă, din păcate, acest lucru. Va fi o avizare unică, deodată, la toate ministerele, să reducem timpul de avizare”, a precizat Cseke Attila.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE