Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

Procuroul bulgar Ivan Gheșev acuză că este victima unor înscenări, după ce o bombă artizanală a explodat lângă mașina lui

Procurorul general al Bulgariei este în centrul unui scandal. El este acuzat de înscenare, după ce o bombă artizanală a explodat lângă mașina lui, la începutul lunii. Ivan Gheșev refuză să demisioneze, în condițiile în care tot mai multe voci îi cer să facă un pas în spate. De altfel, Maria Gabriel, cea care va forma noul guvern de la Sofia, a anunțat că noul ministru al justiției va iniția procedurile de demitere a lui Gheșev.

Ivan Gheșev acuză că este victima unei înscenări.  

Ivan Gheșev, procurorul general al Bulgariei: Ieri, când am venit din SUA, mi s-a cerut demisia, s-a făcut referire la familia mea și mi s-a spus că dacă nu voi demisiona, cineva va da drumul unor lucruri, printre care și niște filme.

Gheșev nu a precizat cine i-a cerut demisia, dar a dat de înțeles că e vorba de fostul premier, Boiko Borisov.

Ivan Gheșev, procurorul general al Bulgariei: Totul a început acum câteva luni. Am primit o ofertă voalată de la Borisov să devin ambasador în Israel sau Turcia și să intru în politică, poate în partidul său, dar se pare că atunci a început să fie plănuite aceste lucruri.

Liderul partidului GERB, Boiko Borisov, neagă acuzațiile. 

Boiko Borisov, președintele partidului GERB: Nu sunt în măsură să ofer posturi de ambasador care sunt aprobate și semnate de președintele Radev.... Nu am sunat niciun procuror, judecător, nu am trimis bilete și nu am trimis avertismente.

Procurorul general l-a acuzat pe adjunctul său și pe alți apropiați că l-au trădat și că acționează sub presiunea GERB. În ultimii doi ani, mai multe partide i-au cerut demisia lui Gheșev. S-a bucurat de sprijinul tacit al GERB și al Mișcării pentru Drepturi și Libertăți, până săptămâna trecută, însă, acum, aceste partide s-au întors împotriva lui. 

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE