Premierul Marcel Ciolacu și omologul său bulgar au discutat la București despre accelerarea proiectului celui de-al doilea pod peste Dunăre, care va face legătura între Giurgiu și Ruse. E foarte important pentru apărarea flancului estic al NATO, a transmis premierul Bulgariei, după prima vizită oficială de la preluarea mandatului. Cei doi oficiali au discutat și despre asigurarea condițiilor de navigație pe Dunăre, dat fiind faptul că țara noastră a atras de mai multe ori atenția că Bulgaria nu face lucrările de dragare care ar ajuta la transportul mărfurilor.
Marcel Ciolacu, premierul României: ”Vreau să semnalez interesul arătat de ambele părți pentru implementarea proiectului european care va asigura o Dunăre navigabilă, precum și pentru construirea unui al doilea pod rutier Giurgiu Ruse. Am discutat cu premierul Denkov despre situația de securitate din regiunea Mării Negre, atât de profund afectată de războiul de agresiune dus de Rusia împotriva Ucrainei.”
Nikolai Denkov, premierul Bulgariei: ”Este o direcție foarte importantă care leagă Bulgaria de capitala București. Această direcție a dobândit o dimensiune nouă odată cu începerea războiului din Ucraina de către Rusia. Face parte din direcția logistică pentru pregătirea flancului estic al NATO și de aceea avem toate motivele de a accelera procesul de planificare, proiectare și pregătire a podului în cel mai scurt termen posibil. Am discutat despre posibilele surse de finanțare. Ambele state vor să se realizeze cât mai repede posibil. În același timp, având în vedere că acest proiect necesită timp, din partea noastră s-a pus problema ca, cât în cel mai scurt timp posibil să se pună în funcțiune linia de feribot Ruse Giurgiu să putem să ajutăm traficul intens pe linie economică și trebuie să-i ajutăm și pe turiști.”
România se angajează să promoveze stabilitatea şi securitatea în regiunea Mării Negre
Şeful Executivului de la Bucureşti a mai evidenţiat interesul pentru a continua cooperarea strânsă pentru promovarea stabilităţii şi securităţii în regiunea Mării Negre.
Marcel Ciolacu, premierul României: "De asemenea, am discutat cu premierul Denkov despre situaţia de securitate din regiunea Mării Negre, atât de profund afectată de războiul de agresiune dus de Rusia împotriva Ucrainei. Am subliniat interesul de a continua cooperarea strânsă între România şi Bulgaria pentru promovarea stabilităţii şi securităţii în regiunea Mării Negre şi menţinerea în atenţia aliată a evoluţiilor de securitate din această regiune."
Potrivit acestuia, o bună cooperare între autorităţile publice din cele două state, la toate nivelurile, este "esenţială" pentru avansarea proiectelor comune pe care România şi Bulgaria le au şi care sunt de mare interes pentru cetăţenii ambelor ţări.
În final, Marcel Ciolacu i-a transmis succes în îndeplinirea mandatului omologului său din Bulgaria. "Dragă Nikolai, amândoi suntem prim-miniştri de puţină vreme. Nu ştiu cum este la tine, însă eu n-am avut parte de nicio lună de graţie, am intrat direct în foc, însă nu mă plâng, nici n-am fost silit de către nimeni şi, mai ales, ştiu că întotdeauna focul căleşte", a transmis premierul român.