Parlamentarii ucraineni au adoptat luni un proiect de sancţiuni la adresa Iranului, acuzat că furnizează arme Moscovei pentru invazia sa, proiect ce marchează ruptura dintre Kiev şi Republica Islamică, informează AFP.
"Această rezoluţie sincronizează sancţiunile ucrainene cu acţiunile întregii lumi civilizate pe calea izolării complete a Iranului", a anunţat Parlamentul ucrainean pe site-ul său.
Acest pachet de sancţiuni include o interdicţie de comerţ militar cu Iranul, oprirea tranzitului prin Ucraina pentru mărfurile iraniene şi "suspendarea obligaţiilor economice şi financiare în favoarea rezidenţilor iranieni".
Textul mai trebuie semnat de preşedintele Volodimir Zelenski pentru a fi promulgat, o formalitate, pentru că acesta din urmă este cel care a înaintat rezoluţia Parlamentului, la sugestia Consiliului său de Securitate şi Apărare.
Iranul, un partener apropiat al Rusiei
Iranul este un partener apropiat al Rusiei şi este acuzat de Kiev şi de Occident că a furnizat arme folosite de Moscova pentru invazia în Ucraina, în special drone explozive Shahed.
Chiar dacă Kievul a încercat iniţial să convingă Republica Islamică, eşecul acestei abordări pare astăzi evident.
"Iranul de azi este un regim terorist ce constituie o ameninţare pentru Europa şi Orientul Mijlociu", a denunţat duminică pe Twitter consilierul prezidenţial ucrainean Mihailo Podoliak.
Mesajul său survenea după cel mai mare atac rus cu drone ce a vizat capitala ucraineană de la declanşarea conflictului, atac întreprins cu mai multe zeci de drone iraniene.
"Teheranul a devenit un aliat-cheie al Moscovei în acest război, furnizându-i deliberat arme pentru atacuri împotriva unor oraşe civile", a denunţat Podoliak.
Preşedintele Volodimir Zelenski s-a adresat săptămâna trecută poporului iranian într-o înregistrare video, declarând că dronele "Shahed terorizează Ucraina în fiecare noapte".
Teheranul l-a acuzat sâmbătă pe Zelenski că formulează critici la adresa Iranului pentru a obţine mai multe ajutoare şi arme din partea Occidentului.