Jurnalistul Tucker Carlson a decis să despartă de postul de televiziune Fox News, unde prezenta o emisiune foarte urmărită de conservatorii din Statele Unite, relatează agenția AFP, preluată de Agerpres. Decizia survine în contextul în care instituția media a ajuns la un acord pentru a plăti 787,5 milioane de dolari producătorului de aparate electronice de vot Dominion Voting Systems în cadrul unui proces de defăimare privind alegerile prezidențiale din 2020, după ce a recunoscut că a difuzat informații false.
”Fox News Media şi Tucker Carlson s-au pus de acord pentru a se despărţi. Îi mulţumim pentru serviciile aduse postului nostru în calitate de prezentator şi, anterior, în calitate de consultant", au precizat reprezentanţii Fox News într-un comunicat.
În vârstă de 53 de ani, Tucker Carlson a prezentat începând din 2016 emisiunea ”Tucker Carlson Tonight”. Jurnalistul de televiziune a devenit una dintre cele mai influente voci ale Americii conservatoare. El a fost, însă, acuzat de o parte a publicului că a popularizat teorii rasiste și teoriile conspirației.
Emisiunea de vineri a fost ultima pe care Tucker Carlson a realizat-o la Fox News. Începând de luni, el urmează să fie înlocuit în acel segment strategic, au anunțat reprezentanții postului de televiziune Fox News, care face parte din imperiul mediatic al miliardarului Rupert Murdoch.
Tucker Carlson, un susținător al dreptului de port-armă
Mare apărător al dreptului de a purta arme de foc și un opozant al avortului, Tucker Carlson nu a ezitat niciodată să îşi expună opiniile în cadrul emisiunii. Pe site-ul său, se prezenta drept ”duşmanul declarat al minciunii", promiţând "să pună întrebările pe care publicul le-ar pune - şi să ceară răspunsuri".
În urmă cu o săptămână, Fox News a semnat un acord de 787,5 milioane de dolari cu compania Dominion, care produce maşini pentru votul electronic şi care dăduse televiziunea în judecată pentru defăimare, evitând astfel un proces răsunător.
În aceeaşi seară, Tucker Carlson vorbea în obişnuitele lui monologuri despre simpatizanţii Partidului Democrat, spunând că aceştia i-ar incita pe tineri la violenţă, înainte de a realiza un interviu cu CEO-ul Tesla şi proprietarul Twitter, Elon Musk.
Atunci când fostul preşedinte republican Donald Trump a fost pus sub acuzare, Tucker Carlson a denunţat ”o epurare politică" şi a rostit următoarea frază: "Probabil nu este cel mai bun moment pentru a vă despărţi de (puşca voastră de asalt) AR-15".
Lansat în anul 1996 pentru a concura cu CNN, postul de televiziune Fox News rămâne pe prima poziție în clasamentul posturilor TV prin cablu în ceea ce priveşte audienţele.