Trupele ruse au preluat controlul complet asupra oraşului Vuhledar din estul Ucrainei, un bastion care a rezistat atacurilor intense ale Rusiei de la începutul războiului în 2022, au declarat miercuri bloggeri militari război şi mass-media ruse, potrivit Reuters.
Canalele Telegram ruseşti au publicat o înregistrare video cu soldaţi agitând drapelul tricolor rusesc deasupra unei clădiri distruse. Oraşul, cu o populaţie de peste 14.000 de locuitori înainte de război, a fost devastat, clădirile de apartamente din epoca sovietică fiind distruse sau transformate în ruine.
Ziarul rusesc Moskovski Komsomoleţ scrie că Vuhledar a căzut în cele din urmă după ce ultimele forţe ucrainene din Brigada a 72-a Mecanizată, o unitate renumită pentru rezistenţa sa, au abandonat oraşul târziu marţi seara.
Vuhledar s-ar afla sub control total rusesc
Canalul Telegram SHOT şi bloggeri de război pro-ruşi au confirmat că Vuhledar se află sub control total rusesc, deşi deocamdată nu există vreun comentariu oficial din partea armatei ruse sau celei ucrainene.
Un responsabil regional ucrainean declarase marţi că trupele ruse ajunseseră în centrul Vuhledar, un oraş minier situat pe o înălţime strategică în estul Ucrainei.
Între timp, Grupul operaţional-strategic ucrainean „Hortiţa" a anunţat pe Telegram că trupele ucrainene s-au retras din Vuhledar, întrucât riscau să fie încercuite.
Decizia de a părăsi oraşul a fost luată de înaltul comandament militar ucrainean, notează agenţia de presă Unian.
Din august, forţele ruse au avansat în ritmul cel mai rapid din aceşti doi ani de război în estul Ucrainei, chiar dacă o incursiune ucraineană în regiunea rusă Kursk a încercat să forţeze Moscova să-şi redistribuie trupele de pe câmpurile de luptă din Donbas.
Preşedintele Vladimir Putin a declarat că obiectivul tactic principal al Rusiei este de a cuceri întreaga regiune Donbas din sud-estul Ucrainei. Rusia controlează aproape o cincime din întreaga Ucraină şi 80% din Donbas.
De când Rusia şi-a trimis armata în Ucraina în februarie 2022, războiul s-a concentrat pe lovituri de artilerie şi de drone de-a lungul unui front puternic fortificat de 1.000 de km, implicând sute de mii de soldaţi de ambele părţi.
În pofida incursiunii ucrainene de la începutul lunii august în Kursk, forţele ruse au înaintat spre vest, în puncte-cheie de-a lungul a aproximativ 150 km de front în regiunea Doneţk, centrul logistic de la Pokrovsk fiind, de asemenea, o ţintă-cheie.
Acestea au capturat oraşul Ukrainsk pe 17 septembrie şi apoi au încercuit oraşul Vuhledar, situat pe un deal, la aproximativ 80 km sud de Pokrovsk, forţând trupele ucrainene să aleagă între retragere sau încercuire.
Rusia a folosit din ce în ce mai mult tactici de tipul „de a prinde în cleşte" bastioanele ucrainene, forţând retragerea trupelor Kievului. Imagini din zonă arată un bombardament intens al oraşului cu artilerie şi bombe glisante.
Niciuna dintre părţi nu dezvăluie pierderile, ambele spunând că cealaltă a plătit un preţ uman ridicat pentru cucerirea oraşului asediat, potrivit Reuters.
Cucerirea Vuhledarului, aflat la intersecţia câmpurilor de luptă din est şi din sud, are un rol semnificativ, întrucât va facilita înaintarea Rusiei care încearcă să spargă liniile defensive ucrainene.
Bloggerii ruşi au declarat că Rusia ar putea încerca acum să se îndrepte spre Velika Novosilka, circa 30 km la vest.
Vuhledar se află, de asemenea, în apropierea unei linii de cale ferată care leagă Crimeea - peninsula de la Marea Neagră pe care Rusia a anexat-o de la Ucraina în 2014 - de regiunea industrializată Donbas (est), care cuprinde regiunile Doneţk şi Luhansk.
La ora actuală, forţele ruse controlează 98,5% din regiunea Luhansk şi 60% din regiunea Doneţk.