Keir Starmer, premierul Marii Britanii, ajunge vineri la Washington pentru o vizită care va fi scurtă, dar urmărită intens nu doar în Marea Britanie, ci și în multe alte capitale europene, în special la Kiev. Starmer va fi primul șef de guvern dintr-o țară europeană care va fi primit de Donald Trump în al doilea său mandat de președinte.
Keir Starmer caută sprijinul lui Trump
După vizita lui Emmanuel Macron la Casa Albă de săptămâna aceasta, este rândul lui Starmer să fie față în față cu Trump.
Scopul principal al premierului din Downing Street la Casa Albă ar fi acela să obțină sprijin militar american pentru ca forțele europene să poată asigura stabilitatea în Ucraina. Numai că, în contextul în care Trump a sugerat că Euro pa trebuie să aibă grijă de propria securitate, misiunea nu va fi una ușoară pentru Starmer. În esență, acesta își dorește exact acest lucru să îl sublinieze la Casa Albă, agresiunile rusești pot fi îndepărtate cu sprijin american.
În pregătirea întâlnirii cu Donald Trump, Keir Starmer s-a consultat cu alți lideri europeni, consilieri diplomatici și inclusiv cu președintele francez, Emmanuel Macron, pentru ca eforturile să fie coordonate. O miză importantă a premierului ar mai fi aceea care vizează impunerea de tarife americane asupra bunurilor britanice. O miză esențială pentru Regatul Unit, aceea a stabilității economice post-Brexit.
Tensiunile dintre Donald Trump și liderii europeni au început să fie mai ridicate după ce președintele american a vorbit unilateral la telefon cu Vladimir Putin - văzut ca un paria de mare parte din Occident - despre încercarea de a pune capăt războiului din Ucraina.
Totodată, Volodimir Zelenski va ajunge, vineri, la Casa Albă, a confirmat Donald Trump, ca să semneze acordul asupra resurselor Ucrainei, dar și să discute despre garanțiile de securitate pe care speră să le obțină de la președintele american.
„Nu voi oferi garanții de securitate”, a spus președintele american în timpul unei reuniuni a Cabinetului său la Casa Albă. „Vom cere Europei să facă acest lucru pentru că, știți, Europa este vecinul lor imediat, dar noi ne vom asigura că totul merge bine”, a indicat Trump. Cât despre aderarea la NATO, cerută insistent de Zelenski, Ucraina „poate să uite”, a clarificat acest subiect președintele SUA.