Președintele american Donald Trump a acuzat că inițiativele privind diversitatea și incluziunea, promovate de administrația Biden, subminează măsurile de siguranță aeriană și a pus sub semnul întrebării acțiunile pilotului elicopterului militar care s-a ciocnit de avionul de pasageri în Washington D.C. 67 de persoane au murit, tragedia fiind considerată cel mai grav accident aviatic din istoria Statelor Unite din ultimii 20 de ani, relatează Euronews.com.
Toate cele 67 de persoane aflate la bordul celor două aeronave au fost ucise în accidentul produs miercuri seară, în timp ce un zbor American Airlines din Wichita, Kansas urma să aterizeze pe Aeroportul Național „Ronald Reagan” din Washington.
Cel puțin 28 de cadavre au fost scoase din râul Potomac după ce elicopterul ar fi zburat pe culoarul aerian al aeronavei.
„S-au întâmplat unele lucruri foarte rele (...) care nu ar fi trebuit să se întâmple”, a declarat președintele american, la Casa Albă.
Donald Trump a acuzat administrația fostului președinte Joe Biden că a încurajat Administrația Federală a Aviației să recruteze angajați „care suferă de dizabilități severe, probleme psihiatrice și alte afecțiuni mentale și fizice în cadrul unei inițiative de angajare în domeniul diversității și incluziunii.”
Președintele american a afirmat că programul a permis angajarea de persoane cu deficiențe de auz și vedere, precum și paralizie, epilepsie și „nanism”.
În schimb, Trump nu a făcut publică nicio dovadă potrivit căreia persoane necalificate au fost plasate în poziții critice precum controlul traficului aerian. De asemenea, a recunoscut că nu există deocamdată niciun indiciu că vreun controlo de trafic aerian de la Aeroportul Național Reagan a făcut vreo greșeală.
Întrebat de ce dă vina pe inițiativele privind diversitatea, Trump a spus: „pentru că am bun simț și, din păcate, mulți oameni nu au”.
Donald Trump l-a criticat în termeni duri pe Pete Buttigieg, care a fost secretar pentru Transporturi în administrația Biden și un candidat la prezidențiale în 2020, pe care l-a catalogat ca fiind „un dezastru”.
Buttigieg a reacționat printr-o postare pe rețeaua X, precizând că afirmațiile lui Trump sunt „josnice”.
„În timp ce familiile sunt în doliu, Trump ar trebui să conducă, nu să mintă", a adăugat el.
Cutiile negre ale celor două aeronave au fost găsite
Accidentul aviatic s-a produs în jurul orei locale 21:00, într-unul dintre cele mai strict controlate și monitorizate spații aeriene din lume, la aproape 4,8 kilometri sud de Casa Albă și de Capitoliu.
O anchetă federală este în curs de desfășurare, însă investigațiile privind accidentele aeriene pot dura mai multe luni. Din acest motiv, procurorii au afirmat că nu pot face speculații privind cauza coliziunii.
Cutiile negre ale avionului American Airlines au fost descoperite joi seara și urmează să fie analizate de specialiști. Avionul a fost găsit răsturnat și rupt în trei bucăți în râul Potomac. Epava elicopterului a fost, de asemenea, găsită.
- VIDEO. Momentul impactului dintre avion și elicopterul militar la Washington. Controlor de trafic aerian: Am văzut doar o minge de foc
- Evgenia Șișkova și Vadim Naumov, campioni mondiali la patinaj artistic, printre pasagerii avionului prăbușit la Washington. Kremlinul confirmă
- Accident aviatic în Washington DC. Expert: Nu cred că sunt supraviețuitori. Impactul cu apa e ca și pe beton, când cazi de la o înălțime mare
Directorul general al American Airlines, Robert Isom, a declarat că avionul efectua manevre în vederea aterizării în momentul în care o „aeronavă militară a intrat pe culoarul” de zbor al acestuia.
Potrivit unui raport al Administrației Federale a Aviației, obținut de Associated Press, un controlor de trafic aerian era responsabil de coordonarea traficului elicopterelor și a avioanelor care soseau și plecau în momentul coliziunii.
Aceste sarcini sunt adesea împărțite între două persoane, dar aeroportul cumulează de obicei rolurile la ora 21:30, odată ce traficul aerian începe să se descongestioneze.
Miercuri, supraveghetorul turnului a cerut ca acestea să fie combinate mai devreme.
„Configurația posturilor nu a fost normală pentru momentul zilei și volumul traficului”, se arată în raport.
Deficit de controlori de trafic aerian în SUA
Cu toate acestea, o persoană familiarizată cu problema a declarat că personalul turnului de control aflat de serviciu în momentul producerii tragediei nu ar fi fost suprasolicitat.
Administrația Federală a Aviației se confruntă de mult timp cu un deficit de controlori de trafic aerian.
Un oficial de rang înalt din Aviația Armatei a declarat că echipajul elicopterului Black Hawk era unul „foarte experimentat” și familiarizat cu zborurile aglomerate care au loc zilnic în jurul orașului.
„Ambii piloți au mai zburat pe această rută specifică, noaptea. Nu a fost ceva nou pentru niciunul dintre ei", a declarat Jonathan Koziol, șeful Statului Major pentru aviația armatei, potrivit sursei citate.
Altitudinea maximă permisă elicopterului la acel moment era de aproximativ 60 de metri, a declarat Koziol.
Deocamdată, nu este clar dacă a fost depășită această limită, însă secretarul Apărării, Pete Hegseth, a afirmat că altitudinea pare să fi fost un factor în coliziune.