Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

Evgenia Șișkova și Vadim Naumov, campioni mondiali la patinaj artistic, printre pasagerii avionului prăbușit la Washington. Kremlinul confirmă

Evgenia Șișkova și Vadim Naumov, campioni mondiali la patinaj artistic, se numără printre pasagerii avionului care s-a prăbușit după ce a intrat în coliziune cu un elicopter militar în Washington. De asemenea, fiul lor, Maxim, care și el este patinator, s-ar fi aflat în aeronavă, potrivit presei ruse, citate de Reuters.

Alături de antrenorii din Rusia se afla și medaliata cu bronz al campionatului URSS la patinaj în perechi, Inna Volyanskaya, relatează agenția rusă Tass.

Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, a confirmat că Evgenia Șișkova și Vadim Naumov se aflau la bordul zborului American Airlines.

„Erau și alți concetățeni de-ai noștri acolo. Vești proaste de la Washington astăzi”, a afirmat Peskov, potrivit Tass.

Șișkova și Naumov au câștigat campionatul mondial la patinaj artistic în perechi în 1994.Cei doi s-au căsătorit în anul următor.

Federația de Patinaj Artistic din SUA susține că mai mulți sportivi se aflau în avion

De asemenea, Federația de Patinaj Artistic din SUA a anunțat că mai mulți patinatori se aflau la bordul avionului care s-a prăbușit în apropierea Aeroportului Național Reagan din Washington.

Instituția care coordonează activitatea de patinajul artistic în Statele Unite a precizat că sportivii, antrenorii și membri ai familiilor se întorcea de la Tabăra națională de dezvoltare organizată în paralel cu Campionatele de patinaj artistic ale Statelor Unite din Kansas, potrivit Reuters.

„Suntem devastați de această tragedie de nedescris", se arată într-o declarație.

Este posibil ca la bordul avionului care s-a prăbușit să se fi aflat 15 persoane implicate în activitatea competițională de patinaj artistic.

Presa din SUA relatează că 19 cadavre au fost recuperate până acum din râul Potomac, unde s-au prăbușit ambele aeronave. Aproximativ 300 de salvatori participă la operațiunea de recuperare, conform The Guardian.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE