De mai mulți ani, la 2 august este marcată Ziua Naţională şi Ziua Europeană de comemorare a victimelor Holocaustului împotriva romilor. Cu acest prilej sunt omagiați cei aproximativ 500.000 de romi uciși în timpul celui de-al Doilea Război Mondial.
În România, între 20.000 și 60.000 de romi, copii, femei și bărbați, au fost deportați în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. În data de 2 august 1944, ultimii 3000 de romi care se aflau în lagărul de concentrare de la Auschwitz au fost exterminați.
În mai multe regiuni europene, peste 80% din populația romă a fost exterminată. Recent, un studiu al Agenției pentru Drepturi Fundamentale (FRA), ne arată că aproximativ 80% din populația romă din Europa trăiește în pragul sărăciei.
Romii se află tot la limita extremă a societății
Casa bunicilor lui Gelu Dumincă a fost distrusă. După pierderea casei, familia lui a ajuns să cerșească, motiv suficient pentru a fi deportați.
„A fost nevoie de 6 milioane de oameni să moară ca să ne dam seama că acele teorii erau total greșite. Da, și uite, ajungem să depunem coroane și să facem prea puțin ca să înțelegem realitățile care au condus către acea situație. Din familia extinsa s-a mai întors unu. Respectiv una. Mătușa mea. Aproximativ 40 de persoane au fost deportate în acea perioadă, dar toți au murit de foame, de înainte, de tifos, și așa mai departe. Și-au îngrășat pământul Transnistriei,” a declarat Gelu Duminică, sociolog.
După 80 de ani, romii sunt tot la limita extremă a societății. Un raport al Agenției pentru drepturi fundamentale arată că aproximativ 80% dintre romii din Europa trăiesc în pragul sărăciei.
„Este puțin cunoscut în societatea românească de astăzi faptul că romii din România au fost pentru aproape 5 secole sclavi sau robi. Cu siguranță că această perioadă istorică a lăsat amprente asupra situației sociale a romilor de astăzi,” a explicat Adrian Furtună, sociolog
Pentru Valeriu Nicolae, acceptarea romilor în societate înseamnă ieșirea lor din sărăcie.
„M-am simțit vinovat fiindcă eu am fost foarte ajutat. Dacă nu ar fi fost bibliotecara care avea grija de mine când eram eu între vreo 6 și 9 ani, învățătoarea care a avut încredere în mine, profesorii care m-au ajutat și așa mai departe, aș fi sfârșit ca mare parte a masculilor din familia mea, fie cu ciroză, fie în pușcărie,” a declarat Valeriu Nicolae, activist.
