Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

UPDATE. Mama din Botoșani care s-ar fi aruncat de la etaj, cu cei doi copii ai săi în brațe, a fost reținută de autorități

Potrivit martorilor, femeia ar fi rămas pe un acoperiș, sub geam, dar copiii au căzut. Cel care a supraviețuit are trei ani, este în stare gravă și a fost transferat la un spital din Iași. Tânăra a fost dată jos după mai bine de două ore de negociere cu poliția, relatează Monitorul de Botoșani. Paznicul hotelului în care s-a petrecut tragedia a alertat autoritățile. Ar fi ieșit, speriat de zgomotul căzăturii și, între timp, ar fi văzut-o şi pe mamă, pe marginea acoperişului.

23/08/2023 , 11:41

Femeia a fost reținută de autorități

Mama care s-ar fi aruncat de la etaj, cu cei doi copii ai săi în brațe, a fost reținută de către polițiști pentru 30 de zile. În urma evaluărilor, autoritățile au stabilit că aceasta avea discernământ când s-a produs incidentul.

21/08/2023 , 15:21

UPDATE: Cazul, în atenția ministrului Familiei

Cazul a atras atenția și ministrului Familiei, Tineretului și Egalității de sanse, Natalia Intotero.

Mama, dată jos după două ore de negociere

Tânăra a fost dată jos după după două ore de negociere - timp în care pompierii au pregătit mai multe saltele, în caz că ar fi comis un nou gest extrem. Echipele de intervenție au reuşit, totuși, să intre în camera de hotel și să o imobilizeze.

”Era foarte agitată, era foarte emoţională. Repeta obsesiv «ce am făcut, îmi pare rău pentru ce am făcut, nu vreau să merg la puşcărie, nu vreau să creadă lumea că sunt nebună»,” a povestit negociatorul Ovidiu Apostoaie, pentru Monitorul de Botoșani.

Jurnaliștii au refăcut traseul urmat de tânără. Ar fi rămas cu cei doi copii la hotel, peste noapte, pentru că nu ar mai fi găsit autobuz spre casă - este din localitatea Albești. Anchetatorii au aflat și că femeia i-a trimis un mesaj soțului, aflat la București, un mesaj "urât" - conform acestuia.

Tânăra a fost dusă la Psihiatrie, la Spitalul Judeţean.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE