Baconschi: ”Încasăm probe de lipsă de solidaritate europeană cu o frustrare legitimă”
Fostul ministru de externe, Teodor Baconschi, consideră că decizia Austriei de a accepta intrarea parțială în Schengen a românilor și bulgarilor, pe cale aeriană și maritimă, vine la pachet cu condiții a căror îndeplinire nu depinde numai de România, ci de alte structuri ale Uniunii Europene (Frontex). Totodată, Teodor Baconschi este de părere că unele state membre, care de-a lungul timpului au votat împotriva aderării României la Spațiul Schengen, au manifestat o culme a cinismului. Baconschi spune că statul român investit două miliarde de euro în infrastructură de supraveghere a frontierelor, cu tehnologie modernă cumpărată din Occident, dar Austria a preferat să ignore această realitate. El a subliniat că poziția nejustificată, adoptată de cancelarul austriac Karl Nehammer, nu face decât să alimenteze euroscepticismul românilor. ”Încasăm aceste probe de nesolidaritate europeană cu o frustrare legitimă, de stat membru căruia nu îi sunt respectate toate drepturile”, a mai spus Teodor Baconschi.
Fostul ministru român de externe a ținut să precizeze că politica de tip populist și de critică la adresa Bruxelles-ului din partea Ungariei și Austriei provine și dintr-o frustrare istorică a acestor două țări. Baconschi spune că cele două state, foste componente ale Imperiului Habsburgic, sunt animate de nostalgii puternice și regretă perioada în care făceau legea în această partea a continentului. În cee ce privește alegerile europene din 2024, Teodor Baconschi crede că ele vor arăta din punct de vedere politic ”fișa de temperatură a Uniunii Europene”. Fostul șef al diplomației române a preconizat că aceste alegeri, programate pentru luna iunie 2024, nu vor aduce cu ele o victorie decisive a partidelor populiste din UE și nici ”un tsunami politic de extremă dreaptă suveranistă și erosceptică”.
Teodor Baconschi este scriitor, teolog și diplomat. În 1994 și-a luat doctoratul în antropologie religioasă și istorie comparată a religiilor la a Universitatea Paris IV Sorbonne. În perioada 1997-2001, a fost ambasador al României la Vatican. A contribuit la organizarea vizitei Sfântului Papă Ioan Paul al II-lea în România, prima vizită a unui Suveran Pontif pe teritoriul unei țări majoritar ortodoxe. În perioada 2002–2005, a deținut funcția de ambasador al României în Portugalia. Între 2009 și 2012 a fost ministru al afacerilor externe. În anul 2010, a lansat Fundația Creștin-Democrată. A fost distins cu Marea Cruce a Ordinului Pius IX (Vatican), Comandor al Legiunii de Onoare (Franța), Cavaler al Ordinului Serviciu Credincios (România). Cărțile publicate: ”Râsul Patriarhilor. O antropologie a deriziunii în patristica răsăriteană” (1996; cu o prefață de Andrei Pleșu); ”Puterea Schismei. Un portret al creștinismului european” (2001); ”Roma Caput Mundi. Un ghid subiectiv al Cetății Eterne” (2001), împreună cu Horia Bernea, obținând Premiul Asociației Editorilor din România pentru cea mai frumoasă carte de artă; ”Creștinism și democrație” (2011); ”Facebook. Fabrica de narcisism” (2015); ”Anatomia ratării – Tipuri și tare din România postcomunistă” (2016); ”Fascinația tradiției. Studii patristice și de istorie a religiilor” (2017), ”Averea bunei educații” (2019).
Negocierile pentru Schengen - un fel de biliard diplomatic
Bogdan Rădulescu: Vom avea acces parțial în Scengen. Vom intra aerian și maritim, dar nu încă terestru. Cum vedeți această concesie pe care cancelarul austriac Karl Nehammer a fost de acord să ne-o facă?
Teodor Baconschi: Deschiderea asta cu frontierele aeriene e asortată cu niște condiții a căror îndeplinire nu depinde numai de România, ci și de Frontex, de bugetul pentru apărarea frontierelor externe ale Uniunii Europene. Apoi, mai este și acest pachet – tandemul româno-bulgar. Nu putem fi separați. Avem de a face aici cu un fel de biliard diplomatic. Poți fi blocat la negocieri. Fie Bulgaria prin România, fie invers, România prin Bulgaria. Nu avem încotro. Trebuie să intrăm împreună în Schengen, cât mai repede și cu toate componentele (terestru, aerian și maritim). Ce se întâmplă este totuși culmea cinismului. Într-o perioadă când PIB-ul nostru era mai precar, din dorința de a ne integra în acest spațiu de deplină libertate economică în primul rând, am investit cam două miliarde de euro în infrastructură de tip occidental de supraveghere a frontierelor, de import care va să zică, pentru a satisface normele Schengen în materie de pază a frontierelor, de control a imigrației ilegale și de activitate consulară.
Avem de a face aici cu un fel de biliard diplomatic. Poți fi blocat la negocierile pe Schengen, fie Bulgaria prin România, fie invers, România prin Bulgaria. Dar, nu avem încotro. Trebuie să intrăm împreună în Schengen, cât mai repede și cu toate componentele (terestru, aerian și maritim).
Or, stăm de prea multă vreme pe tușă pe subiectul Schengen și asta alimentează euroscepticismu românilor. Cu cât te integrezi mai bine în Uniunea Europeană - văd că absorbim fonduri mult mai bine decât la început, vocabularul european e totuși banalizat în politica internă -, cu cât stai mai aproape de colegii tăi la masa negocierilor, cu atât te deranjează coatele pe care ți le dau. Dacă priveam acest festin european în spatele unui geam, cum ni s-a întâmplat timp de aproape 20 de ani, probabil că ar fi trebuit să citim pe buze ce se discută în clubul statelor membre. Acum însă încasăm aceste probe de nesolidaritate europeană cu o frustrare legitimă de stat membru căruia nu îi sunt respectate toate drepturile.
Jocul Austriei și Ungariei la două capete geopolitice: și cu UE, și cu Rusia
Cum comentați atitudinea Austriei și Ungariei de a boicota solidaritatrea europeană pe teme majore de politici comunitare?
Atât Ungaria, cât și Austria – acestea fiind cele două state recalcitrante în UE- reprezintă fostele componente ale dualismului habsburgic terminal căruia Primul Război Mondial i-a pus capac. Cele două state sunt animate de nostalgii puternice și de un anume paseism. Ambele regretă perioada în care, sub forma Imperiului Habsburgic, făceau legea în această partea a continentului. Dar, asta nu justifică nicidecum jocul lor la două capete geopolitice, în condițiile în care vedem că s-au ascuțit contradicțiile, ca să zic așa, între Est și Vest. Putin n-a stat în banca lui și și-a revărsat armata de delincvenți asupra unui stat independent și suveran de la porțile Europei. Prin asemenea atitudini recalcitrante, Austria cred că pierde.
Austria și Ungaria regretă perioada în care, sub forma Imperiului Habsburgic, făceau legea în această partea a continentului. Dar, asta nu justifică nicidecum jocul lor la două capete geopolitice, în condițiile în care vedem că s-au ascuțit contradicțiile, între Est și Vest.
Înțeleg că Putin a început să naționalizeze niște active ale OMV și Reiffeisen Bank, tocmai pentru că a găsit că guvernul de la Viena e prea dispus să accepte politicile Uniunii Europene. În privința Austriei, eu aș dori să mai fac o observație personală. Vedeți, extinderea UE spre Europa post-comunistă a trecut prin NATO. Un stat neutru cum e Austria, e un stat nesigur. Or, din perspectiva deciziilor pe care blocul occidental trebuie să le ia în fața unei crize, Austria e un jucător care își permite luxul ambiguității, tocmai pentru că nu este integrat în disciplina securității colective, așa cum e ea codificată în Tratatul Alianței Nord Atlantice. O asemenea poziție e un fel de călcâi vulnerabil în plin centru al Europei.
M-ați întrebat de Schengen. Cred că OMV România a transmis la Viena toate mesajele. Am văzut că s-a iscat o austrofobie printre români. Social media sunt o bună oglindă a sentimentelor populare. Cred că Austria are mult prea multe interese. O bună parte din PIB-ul ei se construiește în România. Nu cred că actualul guvern de la Viena poate apăsa la nesfârșit pedala acestui refuz al primirii noastre în Schengen. Probabil că, din această cauză, a început să își flexibilizeze poziția.
Extinderea UE spre Europa post-comunistă a trecut prin NATO. Un stat neutru cum e Austria, e un stat nesigur. Or, din perspectiva deciziilor pe care blocul occidental trebuie să le ia în fața unei crize, Austria e un jucător care își permite luxul ambiguității, tocmai pentru că nu este integrat în disciplina securității colective, așa cum e ea codificată în Tratatul Alianței Nord Atlantice. O asemenea poziție e un fel de călcâi vulnerabil în plin centru al Europei.
După alegerile europene din 2024, vom avea același președinte al Comisiei Europene
Cât de mult contează alegerile europene din iunie 2024?
Ce contează este testul alegerilor europene, pentru că ele ne dau poza continentală, fișa de temperatură a Uniunii Europene. Or, se preconizează, totuși, ca Ursula von der Leyen să își succeadă în postura de șefă a Comisiei Europene. Ea va fi Spitzenkandidaten susținută de grupul PPE, Partidul Popular European (expresia germană Spitzenkandidat îl desemnează pe candidatul favorit la alegeri și, în contextul Uniunii Europene, expresia se referă la candidatul principal al unui partid politic european la președinția Comisiei Europene). Se preconizează o mică erodarea a PPE, dar destul de vizibilă. Probabil vom vedea o majoritate de centru-dreapta și dreapta radical în Parlamentul European care va rezulta după alegerile europene din iunie 2024. Deci, stânga pierde, deși în cele mai mari cinci state europene Partidul Popular European nu guvernează.
Vom avea același președinte al Comisiei Europene, dar un nou președinte al Consiliului European. Să vedem cine preia Serviciul European de Acțiune Externă. De obicei, acest post e rezervat unui socialist. Vom vedea dacă această tradiție mai e imperativă sau nu. Se vor schimba câțiva comisari europeni, dar nu toată componența Comisiei.
După alegerile europene din iunie 2024, vom avea același președinte al Comisiei Europene, dar un nou președinte al Consiliului European. Majoritatea din viitorul Parlament European se va face tot între centru-dreapta și centru-stânga, adică, între grupul PPE și grupul socialiștilor europeni.
După alegerile europene din iunie 2024, bănuiesc că se va forma în Parlamentul European o majoritate care nu va fi suficient de solidă ca să excludă negocieri și tranzacții punctuale cu alte grupuri politice. Majoritatea se va face tot între centru-dreapta și centru-stânga, adică, grosso modo, între grupul PPE și grupul socialiștilor europeni.
Nu va fi un tsunami politic de extremă dreaptă suveranistă și erosceptică.
Ar trebuie să ne temem de o victorie a partidelor populiste al alegerile europarlamentare din iunie?
Să sperăm că alegerile europene din 2024 nu vor confirma o ascensiune cu adevărat îngrijorătoarea acestor forțe politice populiste care, din punctul meu de vedere, sunt ipocrite. Exact cum este blocul acesta politic al suveraniștilor din Parlamentul European. Se duc acolo ca să profite de toate avantajele statutului de eurodeputați, dar cer desființarea cât mai rapidă a Uniunii Europene. Seamănă cu o scrisoare de sinucigaș plină de umor involuntar. Vom vedea ce se va întâmpla și la alegerile europarlamentare din România. Tot ce îmi doresc este ca ai noștri să voteze la alegerile pentru Parlamentul European. Nu am văzut analize care să preconizeze une déferlante, cum spun francezii, adică un tsunami politic de extremă dreaptă suveranistă și erosceptică. Nu cred că se va întâmpla un asemenea fenomen.
Nu am văzut analize care să preconizeze un tsunami politic de extremă dreaptă suveranistă și erosceptică. Nu cred că se va întâmpla un asemenea fenomen.
Mai e și altceva. Din experiența trecutului nu prea îndepărtată vedem că euroscepticii radicali, dacă ajung la guvernare, sunt în postura domnului George Simion cu presupusa sa vizită la Papa Francisc. Este suficient să luăm exemplul actualului premier italian, Giorgia Meloni. Când a început să conducă guvernul din Italia – stat membru NATO, al UE și al G7 - brusc s-a dat pe brazdă. Cred că și suveraniștii români vor să facă parte din familia suveraniștilor europeni, adică să nu fie o anexă a partidului Rusia Unită. Asta înseamnă că și cei mai mari dușmani ai Europei din România sunt totuși europeni în adâncul sufletului lor.
