Senatul şi Camera Deputaţilor, cele două camere ale Parlamentului, și-au ales, luni dimineaţă, preşedinţii, după ce, la finalul săptămânii trecute, parlamentarii au depus jurământul şi au fost formate comisiile permanente.
Ilie Bolojan, președintele Senatului
Ilie Bolojan, președintele interimar PNL, a fost ales președintele Senatului.
"Nu m-am gândit niciodată că voi ajunge să fiu preşedintele Senatului României, n-a fost un obiectiv pentru mine ocuparea acestei funcţii, dar voi face tot ce este posibil ca să reprezint cu demnitate Senatul şi ţara noastră.
„N-a fost un obiectiv pentru mine ocuparea acestei funcţii”
Pentru mine cred că sunt importante câteva lucruri din această poziţie şi sper să rezonaţi şi dumneavoastră cu ele. În primul rând, să putem genera legi cât mai bune, cât mai clare, nu legi care sună neapărat bine, dar care creează probleme, legi care rezolvă probleme, legi care creează un context bun pentru ca românii, pentru ca antreprenorii noştri să se dezvolte şi ţara noastră să aibă o direcţie bună în anii următori", a declarat Bolojan.
La Camera Deputaților, a fost numit șef Ciprian Șerban.
Şedinţele vor avea loc începând cu ora 9:00, iar votul va fi secret.
Vineri, sâmbătă şi duminică au fost validate mandatele senatorii şi deputaţii. Aceștia au depus jurământul şi a fost votată componenţa comisiilor parlamentare, potrivit Agerpres.
Structura noului Parlament. Care este partidul cu cele mai multe mandate
În Camera Deputaţilor, Partidul Social Democrat are 86 de mandate, Alianţa pentru Unirea Românilor - 63, Partidul Naţional Liberal - 49, Uniunea Salvaţi România - 40, Partidul S.O.S. România - 28, Uniunea Democrată Maghiară din România - 22, Partidul Oamenilor Tineri - 24, iar grupul minorităţilor naţionale - 19.
În Senat, Partidul Social Democrat are 36 de mandate, Alianţa pentru Unirea Românilor - 28, Partidul National Liberal - 22, Uniunea Salvaţi România - 19, Partidul S.O.S. România - 12, Uniunea Democrată Maghiară din România - 10, Partidul Oamenilor Tineri - 7.
Știrea inițială:
La Camera Deputaților, au fost convocați parlamentarii cu prezență obligatorie, la ora 9, când va fi plenul pentru alegerea președintelui Camerei Deputaților. A fost convenit ca acest post să-i revină lui Ciprian Șerban (PSD), au precizat surse politice pentru Euronews România.
De asemenea, va fi convocat și plenul Senatului pentru alegerea președintelui Senatului. Din informațiile obținute de Euronews România, Ilie Bolojan, liderul interimar al PNL, va fi președinte al Senatului.
El și-ar fi dorit să ocupe un post important în Guvern, să fie vicepremier sau ministru al Dezvoltării. În negocieri, liberalii nu au putut să obțină unul dintre aceste două ministere importante - Dezvoltare sau Transporturi.
Se pune problema acum dacă liberalii au reușit să obțină un minister important. PNL ar vrea să obțină Energia, comasată cu Economia, pentru Sebastian Burduja.
Din negocierile dintre partide pentru pentru formarea Guvernului, candidatul unic asumat de toate era condiția fără de care PSD ar fi intrat până la urmă în opoziție. Până la urmă ar fi căzut de comun acord să aibă un candidat unic la alegerile prezidențiale, s-a ajuns la un consens.
Dintre toate numele puse pe masă de PNL, doar Crin Antonescu a fost agreat și de PSD.