Președintele Poloniei a declarat luni că a primit asigurări din partea oficialilor americani că administrația de la Washington nu intenționează să diminueze numărul de militari din Europa de Est. Andrzej Duda a făcut acest anunț în urma întâlnirii cu Keith Kellogg, emisarul special al președintelui Donald Trump pentru Ucraina, relatează agenția Reuters.
Unele dintre certitudinile privind rolul Statelor Unite în asigurarea securității europene au fost puse la îndoială în ultima săptămână, în condițiile în care secretarul american al Apărării, Pete Hegseth, a afirmat în Polonia că aliații NATO nu pot presupune că SUA vor fi prezente în Europa totdeauna.
- Premierul polonez Tusk vrea ca Europa să își stabilească un plan de acțiune cu privire la Ucraina și la propria securitate
- Cum resimt ucrainenii de rând discuțiile dintre Donald Trump, Vladimir Putin și Volodimir Zelenski
- Pete Hegseth, la NATO: Președintele Trump nu va permite nimănui să-l transforme pe „Unchiul Sam în Unchiul Sucker”
Cu toate acestea, după întrevederile cu Kellogg de luni și cu Hegseth de vineri, președintele polonez Andrzej Duda a dat detalii cu privire la planurile Washingtonului.
„Am primit asigurări că nu există absolut nicio intenție din partea Statelor Unite de a reduce activitatea aici, în partea noastră de Europă, în special în ceea ce privește securitatea, reducerea numărului de soldați americani”, a declarat președintele Poloniei, potrivit sursei citate.
Kellogg urmează să efectueze o vizită în Ucraina pentru a se întâlni cu președintele Volodimir Zelenski, la Kiev, după vizita sa în Polonia.