Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

Premierul polonez Tusk vrea ca Europa să își stabilească un plan de acțiune cu privire la Ucraina și la propria securitate

Prim-ministrul polonez Donald Tusk a cerut sâmbătă ca Europa să își stabilească „de urgență” propriul plan de acțiune cu privire la Ucraina și la propria securitate, într-un moment în care administrația Trump întreține dubiul în privința implicării Statelor Unite în securitatea continentului, transmite AFP.

Vineri, cu prilejul unei vizite în Polonia, șeful Pentagonului a prevenit că Europa nu poate presupune că prezența trupelor americane pe continent 'va dura etern'.

„De aceea, mesajul nostru este atât de clar față de aliații noștri europeni. Este timpul de a investi, pentru că nu puteți presupune că prezența americană va dura etern”, a declarat Pete Hegseth în fața presei.

Potrivit lui Tusk, „Europa are nevoie de urgență de propriul plan de acțiune cu privire la Ucraina și la securitatea noastră, fără de care alți actori mondiali ne vor decide viitorul. Nu neapărat în sensul propriilor noastre interese”.

„Acest plan trebuie pregătit încă de acum. Nu este timp de pierdut”, a adăugat el în mesajul pe platforma X.

Sâmbătă, cu prilejul conferinței de securitate de la Munchen, președintele ucrainean Volodimir Zelenski a chemat Europa 'să acționeze pentru propriul bine' și să constituie „forțele armate ale Europei”.

„Începând de acum, lucrurile vor fi diferite și Europa are nevoie să se adapteze la aceasta (...) Cred în Europa (...) și va îndemn să acționați pentru propriul vostru bine”, a spus Zelenski.

„America nu va oferi garanții (de securitate) decât dacă garanțiile proprii ale Europei sunt solide”, a adăugat el în intervenția la conferința de la Munchen.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE