Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

Spania: Sute de animale, salvate din mâinile unor traficanți care le țineau în condiții insalubre și le vindeau deși erau bolnave

Peste 400 de animale, în principal câini și pisici, au fost salvate în urma destructurării unei rețele care făcea comerț ilegal cu animale, potrivit Euronews.com.

Polițiștii spanioli au anunțat, miercuri, că rețeaua internațională de trafic de animale de companie a fost destructurată, iar 13 persoane au fost arestate, până la acest moment.

Animalele erau ținute în condiții groaznice. Suspecții le importau din Europa de Est, în vehicule mici și slab aerisite, pe distanțe de peste 2.000 de kilometri, a precizat poliția într-un comunicat.

Prin urmare, unele animale au dezvoltat boli infecțioase, iar altele au și murit din cauza asta.

Autoritățile suspectează că rețeaua ar fi falsificat inclusiv documente, pentru a prezenta în mod eronat animalele bolnave ca fiind sănătoase atunci când erau vândute.

Rețeaua era activă în Barcelona, Madrid, Andorra și Europa de Est.

Ancheta a început la sfârșitul anului 2020, după ce polițiștii au primit mai multe plângeri privind condițiile insalubre dintr-un magazin de animale de companie din centrul Barcelonei. La acel moment, au fost salvați 33 de câini bolnavi, iar anchetatorii au început să intre pe fir și să se intereseze de unde provin animalele de companie.

Suspecții sunt acuzați de abuz asupra animalelor, fraudă, falsificare de documente și spălare de bani.

O astfel de afacere ilegală poate reprezenta un risc pentru sănătatea publică, deoarece animalele de companie crescute ilegal nu sunt adesea vaccinate și pot răspândi rabie, paraziți și alte boli infecțioase la oameni și animale.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE