Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

Somalia, din nou în pragul foametei. Sute de copii au murit, alte mii sunt în pericol

Foametea ar putea fi declarată din nou în Somalia în câteva săptămâni, afectând sute de mii de oameni. Un oficial ONU, responsabil de afacerile umanitare, spune că acest lucru s-ar putea întâmpla între octombrie și decembrie. Un astfel de anunț înseamnă recunoașterea consecințelor celei mai grave secete din ultimele decenii din Cornul Africii.

Seceta i-a obligat pe fermieri să își abandoneze pământurile, după patru ani în care nu a plouat mai deloc. Așa că au fost nevoiți să migreze sute de kilometri, cea mai mare parte a drumului prin teritorii controlate de extremiști islamici. Și nici măcar acum nu le este mai bine pentru că nu găsesc de mâncare, iar ajutoarele vin cu întârziere.

Mohamed Ahmed Diriye, refugiat din cauza secetei: „Dacă mergeți puțin mai departe, veți vedea o mulțime de oase, o mulțime de oase de animale îngrămădite unele peste altele. Vederea acestor oase vă va șoca. Nu numai aici, ci în întreaga regiune.”

Jumătate de milion de copii, în pericol de moarte

Mii de oameni au murit deja de foame. Între aceștia - aproape 900 de copii sub 5 ani, care erau tratați pentru malnutriție, potrivit datelor Organizației Națiunilor Unite. Mai grav, atrage atenția organizația, jumătate de milion de copii sunt în pericol să moară de foame.

Abdikadir Ali Abdi, angajat al centrului de stabilizare medicală: „Acest copil a fost internat în urmă cu patru zile și, când a venit, copilul nici măcar nu era în stare de conștiență. A fost puțin inconștient când a venit (în centru). Dar l-am resuscitat, am început tratamentul cu medicamente și de aceea astăzi, cel puțin, putem vedea unele îmbunătățiri.”

Somalezii care trăiesc și lucrează în afara taberelor pentru refugiați spun că abia se descurcă și ei. Cine are noroc să poată cumpăra câteva kilograme de cereale le folosește pentru hrana animalelor care au mai rămas.

Khadija Abdi Ibrahim , comerciant din orașul Dollow: „Războiul dintre Ucraina și Rusia a înrăutățit situația din piețele petrolului și grâului, care nu mai sunt de găsit. Aducem mâncarea tocmai de la Mogadishu, iar prețurile au explodat de când pământul nostru este uscat și neproductiv.”

Lucrătorii umanitari prezenți în Somalia încearcă să ajute cât pot, dar cu rezultate minime. Ei spun că de multe ori sunt nevoiți să reducă și mai mult porțiile de mâncare din tabere în așa fel încât să nu îi lase pe refugiați să moară de foame.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE